Piaţa imobiliară timişoreană face un mic pas înapoi. Preţurile solicitate de proprietari la vânzarea apartamentelor au scăzut în medie cu puţin sub un procent. De scăzut scad preţurile la apartamentele vechi, în timp ce la cele noi, acestea au crescut, la fel, nesemnificativ.
Informaţiile cuantificate de cei de la Imobiliare.ro arată că după ce în luna martie prețurile proprietăţilor imobiliare s-au majorat ușor, în aprilie pretențiile vânzătorilor de apartamente au scăzut pe plan național. Potrivit Isursei citate, suma medie solicitată la nivel de țară s-a diminuat cu 0,7% față de luna anterioară, de la 1.237 la 1.228 de euro pe metru pătrat util.
De menționat este că nu în toate marile orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, au avut loc scăderi nete de preț luna trecută – unele înregistrând, în schimb, aprecieri ușoare. În aceste centre regionale, tendința descendentă a fost resimțită în special pe segmentul rezidențial nou, în vreme ce locuințele din blocurile vechi au consemnat variații mai ușoare și, de obicei, pozitive.
În Timişoara tendinţa naţională a fost respectată, cu diferenţa că scăderile au loc la apartamentele vechi, iar creşterea la cele noi. Astfel, pe piaţa imobiliară timişoreană o scădere de ansamblu a prețului mediu solicitat de către vânzători. Mai exact, per total apartamentele s-au ieftinit cu 0,9%, ajungând la o medie de 1.217 euro pe metru pătrat (față de 1.228 de euro pe metru pătrat la finele lunii precedente). În continuare, locuințele din blocurile vechi au fost cele care au consemnat un declin (de 1,5%, de la 1.238 la 1.220 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 0,7% (de la 1.198 la 1.206 euro pe metru pătrat).