Cea mai veche biserică şvăbească din Banat, restaurată cu bani europeni

Cea mai veche biserică şvăbească din Banat, restaurată cu bani europeni

0
DISTRIBUIȚI

biserica dudestii noi

Cea mai veche biserică şvăbească din Banat, aflată în localitatea timişeană Dudeştii Noi, urmează să fie reabilitată cu bani europeni. Primăria comunei Dudeştii Noi a anunţat că încep lucrările de renovare şi restaurare a Bisericii Romano-Catolice „Sf. Vendelin”, cu scopul integrării în circuitul turistic naţional şi internaţional.

Proiectul este finanţat prin intermediul Regio-Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 şi are o valoare de aproape şapte milioane de lei, din care 4,6 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Biserica „Sf.


Vendelin” este un monument istoric clasificat ca şi obiectiv de patrimoniu cultural naţional, categoria A. Proiectul european prevede consolidarea şi restaurarea lăcaşului de cult, refuncţionalizarea casei parohiale prin amenajarea unui spaţiu expoziţional şvăbesc în incintă, amenajarea unui punct de informare turistică şi amenajarea peisagistică a parcului care îngrădeşte ansamblul arhitectural.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Dudeştii Noi, construită de coloniştii germani veniţi din zona Trierului, Biserica Romano-Catolică „Sf. Verdelin” este cea mai veche biserică şvăbească din Banat şi este monument istoric de interes naţional. Clădirile ansamblului sunt construcţii vechi datând din anul 1751 – biserica şi 1830 – casa parohială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.