Radu Birlică a demisionat, dar încă nu a plecat. Când are loc...

Radu Birlică a demisionat, dar încă nu a plecat. Când are loc Adunarea Generală la ACS Poli şi ce soartă poate avea clubul

1
DISTRIBUIȚI

Părăsită de toţi factorii de decizie după retrogradarea în C, ACS Poli pare că se îndreaptă treptat spre faliment. Radu Birlică şi-a dat demisia, dar rămâne administratorul special al clubului, cel puţin până la desemnarea unei alte persoane în urma Adunării Generale a membrilor asociaţiei. Această întrunire a fost convocată de către administratorul judiciar Bogdan Alic pentru începutul lunii iulie.

Demisia lui Radu Birlică a ajuns şi la administratorul judiciar al clubului, Bogdan Alic. „Principalul motiv e lipsa finanţării de către autorităţi şi lipsa banilor. M-am înhămat acum un an la o chestie pe care nu şi-o dorea nimeni, am încercat să o stabilizăm financiar, din păcate retrogradarea e şi o consecinţă a lipsei banilor…”, şi-a motivat Birlică decizia, care nu are însă efect imediat.

Adunarea Generală… de Ziua Americii

„Am primit o hârtie prin care exprimă că nu-şi mai doreşte să aibă calitatea de administrator special, prin urmare am convocat Adunarea membrilor fondatori pentru 4.07 şi 5.07, ora 12. Să numească alt administrator special. Sau numeşte instanţa un curator sau mai convocăm o dată sau intrăm în faliment…”, ne-a spus Bogdan Alic, administratorul judiciar al clubului. Acesta nu crede însă că falimentul e un pericol la acest moment. „…Eu sincer nu cred că se va întâmpla asta, cel puţin nu în acest moment”, a adăugat Alic. „Deocamdată clubul e în perioada de observaţie, dacă după, se va întocmi tabelul definitiv al creanţelor, se va veni cu un plan de reorganizare, se va scrie şi se va fundamenta, se va convoca Adunarea creditorilor, care-l va vota. Judecătorul sindic poate să-l confirme sau infirme, …dacă îl infirmă, chiar dacă avem planul făcut, societatea se declară în procedură generală de faliment”. E de aşteptat însă ca până la următoarea şedinţă stabilită la Tribunalul Timiş în dosarul insolvenţei, adică 6 noiembrie a.c., direcţia în care se îndreaptă ACS Poli să se clarifice.

Cei patru membri fondatori convocaţi la Adunarea Generală de la începutul lunii iulie sunt: Primăria Mun. Timişoara, prin primarul Nicolae Robu, Consiliul Judeţean Timiş, prin Călin Dobra, Univ. Politehnica, prin rectorul Viorel Şerban şi Ioan Miculaş. Aceştia vor avea pe ordinea de zi demisia lui Radu Birlică, revocarea acestuia din funcţie şi apoi numirea unui nou administrator special, care să fie împuternicit conform legii. „Ce doresc eu, dacă se va numi un nou administrator special, să facă documentaţia ca societatea să aibă activitate în contuinuare, chiar dacă retrogradează şi intră în Liga a III-a, procedural nu e nicio problemă…”, a precizat Alic.

Din declaraţiile publice, (primul şi) ultimul pilon al proiectului, Nicolae Robu, nu mai doreşte nici el implicarea în asociaţie. „Nu au decât să-şi asume şi să voteze… trebuie să-şi exercite calitatea, aşa cum au fost membri fondatori şi au crezut în proiectul acesta… dacă nu se prezintă niciunul şi nu se ia o hotărâre, tot Birlică este (administrator special)”, a concluzionat Bogdan Alic.

Startul în C, varianta cea mai plauzibilă

Administratorul special demisionar de la ACS Poli nu şi-a pierdut total optimismul în privinţa echipei care a suferit a doua retrogradare consecutivă… „Există speranţe şi acum şi există cadru juridic să se asocieze cu cineva, există, dar vă daţi seama că e foarte greu, fără bani nu se poate face nimic.


Orice club se poate asocia cu oricine în orice moment”, susţine Radu Birlică. Pe această speţă a asocierii clubului cu o altă formaţie, care să-i permită continuarea în B, administratorul judiciar s-a arătat rezervat. „Până nu văd nişte documente, sincer nu cred că se poate întâmpla… sigur, cei care lucrează în fotbal au o altă opinie… asociaţia e sub incidenţa Legii 85… Poate există ceva pe la FIFA, UEFA…”, a precizat Bogdan Alic.

„Din punctul meu de vedere echipa trebuie înscrisă în continuare în Liga a III-a, există şanse teoretice să se retragă din echipe şi să participe în Liga a II-a. Mai există contracte în derulare care pot să acopere o parte din cheltuieli”, a mai spus Radu Birlică.

Conducătorul lui ACS Poli a comentat şi retragerea anunţată de Nicolae Robu pe Facebook. „Că se vrea sau nu să se audă, eu de patru ani de când sunt aici un singur om ne-a ajutat, acela e Nicolae Robu. Vă spun sincer, dacă nu mă ajuta, ieşeam şi spuneam… E de înţeles şi atitudinea dânsului, cum şi eu am fost foarte supărat pe retrogradare şi dânsul, dar echipa trebuie să meargă mai departe (…) Eu sper să vină bănăţenii lângă echipă, se poate rezolva situaţia… şi aşa cum am atras fonduri de-a lungul anului, se pot atrage în continuare, de la firme, să continue activitatea”, a adăugat cel care rămâne deocamdată administrator special.

Întrebat de reacţia lui Călin Dobra, şeful CJ Timiş, care a solicitat concentrarea pe o singură formaţie dintre cele două rămase în B, Birlică a replicat: „Declaraţie de om politic, nu de sport. La fel, îl înţeleg şi pe dânsul. Eu nu l-am văzut la niciun meci de-al lui Poli. E loc pentru toată lumea. Eu sper ca şi celelalte echipe din oraş să facă faţă rigorilor Ligii 2…”.

După ce se va oficializa şi în acte plecarea sa, Birlică plănuieşte să-şi continue activitatea la o altă formaţie din primele două eşaloane: „Voi continua cu fotbalul, am mai multe oferte, Liga I, Liga a II-a… Dar o să iau foarte bine în calcul toate variantele şi nu o să mai merg niciodată la o echipă fără buget”.

Birlică mai spune că ACS Poli poate supravieţui, cel puţin o perioadă: „Noi am lăsat contracte în club, de o valoare destul de mare până în decembrie 2019. Contracte încheiat din publicitate, lunare, sumă destul de mare, sunt confidenţiale… Cu o mică completare da… Mai e şi problema celor care fac memoriu, trebuie plătiţi”. În schimb, pot apărea probleme noi cu jucătorii care au fost înregimentaţi în iarnă şi pentru care ultimii bani primiţi au fost cei pentru luna martie. „Ar fi bine să nu fie aşa supăraţi, că şi ei au dus clubul la retrogradare. Fotbaliştii trebuie să aibă şi obligaţii”, a conchis Birlică.

În ceea ce priveşte lotul de jucători. De la ACS Poli vor pleca aproape sigur toţi cei sosiţi înaintea mini-returului, inclusiv managerul Valeriu Răchită. Totuşi, clubul mai are sub contract foarte mulţi jucători tineri, dar şi câţiva seniori.

1 COMENTARIU

  1. Acs Poli este un „proiect” infaptuit de primarul „priceput la toate” , pe bani exclusiv de la buget . Stufoasa era organigrama clubului cand banii erau de la buget . O gramada de „priceputi” la fotbal care in primii ani „bugetari” , au promovat si retrogradat echipa . Dinspre primarie se dadeau ok-ul sau nu despre veniri sau plecari in club . De acolo se facea si strategia (dovedita a fi falimentara ) ca clubul sa nu fie cedat unor investitori ci sa fie sponsorizat de terte firme in special de cele care aveau contract cu primaria . Adica mai simplu : Primarul sa conduca clubul ca un patron dar nu pe banii lui . Cand „s-a inchis robinetul” banilor de la buget , a urmat HAOSUL . Primarul , incetul cu incetul a parasit „corabia” aflata in deriva dar nu inainte de a-si aloca „merite deosebite” . Clubul a luat-o la vale rapid si la ora actuala e in….prapastie ! Domnul birlica are atestat de „specialist” in insolvente , falimente si retrogradari . A stat in pozitia „ghiocel” in fata edilului in toti anii de activitate si a executat cam toate aberatiile superiorului . Cum sa vi sa stai drepti si sa convoci atatea conferinte de presa , cand tu esti GROPARUL SEF al clubului ??? Timisoara{clubul Poli) a fost reprezentata in acesti ani de niste diletanti in fotbal . La revedere dar nu pe curand ! A-ti ingropat o istorie de aproape 100 de ani si la final declarati ca mai sunt ….sanse de continuare a activitatii in liga 3-a !?!? Publicul si suporterii ar trebuii sa fie entuziasmati dupa asa declaratii ?!?!

Lasă un răspuns la teo musante Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.