p>

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu valabilă pentru mai bine de jumătate din țară. Alerta este valabilă începând de astăzi, de la ora 13.00, până mâine la ora 1.00.
„La începutul intervalului în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80…100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp”, a transmis ANM.
În contextul avertizării cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, Inspectoratele pentru Situație de Urgență din județele vizate au dispus următoarele măsuri: la sediile ISU au fost activate grupele operative pentru coordonarea situațiilor de urgență, avertizare a fost transmisă către localitățile vizate de codul portocaliu, toate subunitățile operative au fost prealarmate pentru a fi în măsură să gestioneze toate situațiile de urgență apărute, a fost instită permanența la primăriile vizate de cod.
După codul portocaliu, între orele 1.00 și 6.00, vineri dimineața, avertizarea se transformă în cod galben pentru zone din Banat, local în Muntenia și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.