Deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean, atac furibund la adresa jurnaliștilor. De...

Deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean, atac furibund la adresa jurnaliștilor. De ce i-a făcut nesimțiți și tupeiști VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL de Timiș Ben Oni Ardelean pare să o ia pe urmele șefului său Nicolae Robu. Astăzi, Ben Oni Ardelean s-a enervat pe jurnaliștii din Parlament care au vrut să asiste la discuțiile din comisiile reunite de politică externă, numindu-i „nesimțiți” și „tupeiști”. Mai mult, deputatul liberal i-a amenințat că le ridică acreditarea de la Parlament.

Concret, jurnaliștii au solicitat să fie prezenți în comisie în momentul în care aleșii discutau despre declarația comună a Parlamentului privind situația din Republica Moldova. Însă Ben Oni Ardelean s-a opus prezenței jurnaliștilor la lucrările comisiei, pe motiv că nu ar fi publică. În final, pentru a doua oară, aleșii nu au reușit să facă cvorumul pentru a adopta declarația.

„Cu accesul presei, și vreau să fiu foarte clar aici, nu accept niciun fel de tupeu și nesimțire din partea nimănui, indiferent cine este acela. Nu mai încercați prin nesimțire și prin tupeu să îmi spuneți mie când să votez. Dacă mai faceți presiuni de genul respectiv, vă mai spun o chestiune: o să cer imperativ ca, pentru chestiuni respective, care v-am spus că sunt legate de nesimțire și de tupeu, o să cer ca, în momentul respectiv să vi se retragă acreditarea.


În momentul în care, cu tupeu și nesimțire veniți și cereți să dăm un vot fără cvorum, cereți să dau un vot în momentul în care eu ca președinte de ședință nu consimt că trebuie să încep ședința, în momentul respectiv este tupeu și nesimțire”, a răbufnit Ben Oni Ardelean, potrivit Pro TV.

După incident, Ben Oni Ardelean ne-a declarat că îi pare rău pentru că a avut o astfel de ieșire nervoasă.

„Nu este vorba de lipsă de transparență, dimpotrivă. Este vorba de faptul că un jurnalist a intrat în sală, în momentul în care noi nu știam dacă avem sau nu cvorum. Președintele de ședință i-a cerut să iasă afară din sală până nu discutăm cu colegii dacă avem cvorum sau nu și în acel moment, conform regulamentului, se dă un vot dacă presa este prezentă sau nu. Persoana respectivă a forțat nota în ideea de a cere să dăm un vot atunci, în condițiile în care asta era ilegal, pentru că nu aveam cvorum de ședință. Asta este realitatea întâmplării. Eram și destul de supărat pe faptul că se tergiversează o declarație atât de importantă pentru Republica Moldova. Era extrem de important să ne arătăm susținerea cu privire la ce se întâmplă acolo. Toate chestiunile astea au creat o anumită tensiune. Era absolut imperativ să avem și o legalitate a votului dat, nu puteam să dăm un vot fără să avem cvorum. Îmi pare rău că am avut ieșirea asta, nu m-am certat cu un ziarist în viața mea până acum, de ani de zile și am spus că îmi cer iertare că am avut o astfel de remarcă și că a luat-o personal ulterior, însă nu o să accept să dau un vot în ilegalitate”, a afirmat Ben Oni Ardelean.

2 COMENTARII

  1. Poate ne explica acest individ care era obiectul sau de activitate in anii 1994-1995 ! Inclusiv apropierea de vizitele unor Pastori ameticani veniți in vizita! Vorba romanului ” cine minte si fura’ ..Domnul pare se ca ‘ fura curent ..

Dă-i un răspuns lui Helmuth Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.