Misterele sărbătorii Sânzienelor, deslușite la Timișoara

Misterele sărbătorii Sânzienelor, deslușite la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Curtea cu Castan a Casei Artelor de pe strada Augustin Pacha găzduieşte miercuri, 26 iunie, de la ora 21.30, o nouă ediţie a proiectului „Serile patrimoniului”, în cadrul căreia etnologul şi antropologul Camelia Burghele va dezvălui publicului poveşti cu tâlc despre una dintre cele mai misterioase sărbători ale verii, în conferinţa intitulată „Sânzienele: flori, fete, filme şi băieţi”.

„Sărbătorile «în straturi» sunt des întâlmite în spaţiul cultural românesc; probabil Sânzienele au cele mai multe astfel de «straturi»: precreştin, arhetipal, magico-ritual, popular/tradiţional, religios, modern (re-semantizat).


Aşadar, vorbim la sărbătoarea Sânzienelor despre flori, mai ales despre florile de sânziene galben-solar, despre fete, care îşi ghiceau acum destinul sau îşi «făceau de leac», despre filme – pentru că o bună parte din cinematografia actuală resemantizează vechi mituri, arhetipuri şi geografii simbolice, pe care le interpretează în grilă magico-rituală modernă şi, desigur, despre băieţi, la care fetele se gândeau mereu, mai ales când alegeau sânzienele să fie vehicul ritual pentru magia erotică… Şi mai presus de toate, o zi a femininului mereu proaspăt, mereu magic, mereu diafan, precum iile cusute la «şcoala de fete a satului tradiţional»: o sărbătoare de vară revendicată categoric de feminin, care pune alături Sânzienele cu Ziua Universală a Iei” este un sumar făcut de Camelia Burghele pentru această sărbătoare,

Cei care doresc să participe la această întâlnire pot face rezervări pe adresa de mail arheologie@culturatimis.ro în limita locurilor disponibile până în 25 iunie, ora 16.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.