Pasarela Îndrăgostiților, aflată în Parcul Copiilor, care reprezintă una dintre cele mai îndrăgite treceri pietonale peste Bega din Timișoara, urmează să fie reabilitată.
În acest sens, reprezentanții Primăriei Timișoara au făcut un pas concret recent prin scoaterea la licitație a serviciilor de proiectare – studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru Pasarela Îndrăgostiților.
„Serviciul de proiectare constă în întocmire documentație studiu de fezabilitate, întocmire proiect tehnic, caiete sarcini, detalii de execuție (inclusiv documentații pentru obținerea avizelor, asigurare asistență tehnică pe parcursul execuției lucrărilor și recepției lucrărilor)”, scrie în anunțul de participare la licitație.
Primăria Timișoara este dispusă să plătească pentru serviciile de proiectare suma de 60.000 de lei, iar documentația ar trebui să fie realizată în 105 zile.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 12 septembrie, ora 15.00.
Vă reamintim că intenția reprezentanților instituției este de a demola actuala pasarelă pietonală din Parcul Copiilor și de a construi alta în loc. De asemenea, în viitorul apropiat, Primăria Timișoara vrea să reabiliteze și Pasarela Gelu-Crizantemelor, din zona Iosefin, care se află într-o stare avansată de degradare.