Parcul Botanic din Timișoara, în continuare raiul tinerilor care se droghează

Parcul Botanic din Timișoara, în continuare raiul tinerilor care se droghează

0
DISTRIBUIȚI

Parcul Botanic continuă să fie locul preferat pentru tinerii care se droghează. Poliția Locală Timișoara a informat, astăzi, că oamenii legii au prins, în urmă cu câteva zile, patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, toți din Timișoara, care, pe lângă alcool, consumau și etnobotanice.

Polițiștii locali au procedat la efectuarea demersurilor pentru preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a arătat Poliția Locală Timișoara.

De asemenea, reprezentanții instituției anunță că, în ultimele zile, polițiștii locali au aplicat peste 60 de amenzi în urma unor nereguli descoperite în parcurile din Timișoara.


Astfel, 51 de sancțiuni au fost aplicate în Parcurile Cugir, Bucovina și Dacia, cele mai multe dintre acestea pentru cei care consumă alcool, fac scandal și nu păstrează curățenia, dar și celor care au pătruns cu mașinile în zone interzise din apropierea parcurilor. De asemenea, alte 13 amenzi au fost acordate în Parcul Central, unde există patrule permanente.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali au constatat în Parcul Botanic 5 infracțiuni săvârșite și au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Polițiștii locali vor acționa și în continuare în parcurile menționate, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru cetățeni, a transmis Poliția Locală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.