Accident violent petrecut azi-dimineață, în apropiere de Timișoara. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui incident în trafic în care au fost implicate două autoturisme, pe Calea Aradului. Una dintre persoanele rănite se află în stare gravă, fiind inconștientă.
Conform polițiștilor, șoferul vinovat circula pe sensul de mers Timișoara — Sânandrei, iar la un moment dat a virat stânga, cu intenția de a se întoarce.
Din același sens, pe banda a doua de mers, a venit un autovehicul care nu l-a mai putut evita.
Printre victime se numără trei bărbați și o femeie, care au suferit răni. Unul dintre bărbați a fost transportat de urgență la spital, inconștient. La fața locului au sosit mai multe echipaje ale Poliției, respectiv două autospeciale cu modul de decarcerare din partea Detașamentului de Pompieri 1 Timișoara, o ambulanță SMURD și 9 subofițeri. Au fost deplasate și ambulanțe SAJ. Niciunul dintre șoferi nu au consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
UPDATE Persoana grav rănită și transportată inconștientă, de urgență, la Spitalul Județean Timișoara, a decedat în această seară. Se afla în stare foarte gravă, cu șanse minime de supraviețuire și a fost supusă unei intervenții chirurgicale, în urma căreia nu a supraviețuit. Bărbatul avea 40 de ani și este chiar cel care se face vinovat pentru producerea accidentului.