p>
Multe obiecte vechi, cele mai multe cu valoare etnografică, folosite cu precădere în mediul rural, sunt pe cale de dispariţie, fiind înlocuite cu cele cumpărate din comerţ, a căror origine nu e prin nimic legată de istoria comunităţilor locale. Cele mai multe centre de olărit au dispărut iar meşteşugurile casnice au devenit aproape o amintire.
Multe piese de artă populară au fost salvate însă de colecţionari pasionaţi care au înfiinţat muzee private, multe inedite, care încep să facă o concurenţă din ce în ce mai mare celor de stat, atât la oraşe cât şi la sate.
Ceramică din zeci de centre de olărit
O familie din Lugoj a adunat în propria casă peste 3.000 de obiecte, cele mai vechi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au cutreierat întreg Banatul şi nu numai pentru a intra în posesia lor. Alături de costume populare, fotografii cu port vechi, şi numeroase obiecte tradiţionale autentice folosite la ţară, printre care în jur de 250 de furci de tors, Simona şi Waldemar Megerle deţin o impresionantă colecţie de obiecte de ceramică, adunate din zeci de localităţi în care acestea au fost produse, printre care cele bănăţene de la Jupâneşti, Biniş, Sasca Română, Birchiş, Târnăviţa, Obârşa – unele active până la sfârşitul secolului trecut, şi au adunat date despre cele mai importante centre de olărit.
Din colecţia lor fac parte diferite vase folosite în gospodărie – ulcioare, blide, castroane, străchini, oale – smălţuite sau nu, în funcţie de centrul de provenienţă, piese ceramice legate de ceremonial, cum ar fi ulcioarele de nuntă sau farfuriile şi vasele pentru pomeni, oalele care se dau de Moşi, dar şi bibelouri, flueriţe sau jucării. În colecţia obiectelor de ceramică a soţilor Megerle, un loc aparte îl ocupă oalele de sarmale, peste 200 la număr, căci, se ştie, nu există sarmale mai gustoase decât cele fierte în vase de pământ. Cei doi colecţionari sunt de părere că vasele vechi de ceramică sunt mai frumoase şi mai elegante decât cele care se fac astăzi, chiar în centre de mare tradiţie, unde motive identitare sunt înlocuite cu unele noi. Cei doi colecţionari organizează şi multe expoziţii itinerante tematice, la diferite târguri şi chiar galerii, pentru a populariza vechile artefacte, de a căror existenţă, cei tineri mai ales, doar au auzit.
Patrimoniul viu de la Covăsânţ
În podgoria Aradului, Alexandru Chiş şi-a descoperit în urmă cu câţiva ani pasiunea pentru istoria locurilor natale şi pentru cercetarea acestei subzone etnografice. El a considerat că e absolut necesar ca în locuinţa sa din Covăsânţ să amenajeze un mic muzeu, în care să expună admirabila sa colecţie de costume tradiţionale din Covăsânţ şi alte obiecte de uz gospodăresc legate de istoria locală – documente, fotografii, cărţi, piese de mobilier, ţesături, unelte folosite în gospodărie care ilustrează obiceiurile şi ocupaţiile de zi cu zi ale locuitorilor comunei, din vremea în care lumea tehnologică nu le invadase viaţa iar în serile lungi de toamnă şi de iarnă oamenii se adunau la poveşti şi îşi găseau de lucru prin casă.
Pentru a păstra viu acest patrimoniu, Alexandru Chiş a înfiinţat la Covăsânţ un mic muzeu etnografic, pentru expunerea şi promovarea valorilor culturale locale, pentru reconstituirea atmosferei caselor de altădată şi pentru punerea în valoare a vechilor tradiţii şi obiceiuri din comună. O parte din costumele pe care le deţine au fost prezente în toamna lui 2019 şi într-o expoziţie la Muzeul Satului Bănăţean, iar casa-muzeu din Covăsânţ a devenit deja faimoasă şi a atras numeroşi vizitatori din ţară şi străinătate.
Muzeul de lemn pietrificat de la Gărâna
Gărâna nu este doar locul în care au loc festivalurile de jazz sau folk şi taberele de creaţie pentru artişti, care au făcut cunoscută localitatea. Pe lângă muzeul în care se păstrează vechi obiecte şvăbeşti, aici se află încă un muzeu inedit. În fostele mine de la Bozovici, geologul Tiberiu Stoica a descoperit primele lemne transformate în piatră.
Lemnul descoperit în galeria de la Bozovici este un chiparos de baltă – astăzi întâlnit doar în nordul Mexicului şi sudul Statelor Unite ale Americii, sub formă de copac ornamental – care are o vechime estimată la 18 milioane de ani şi a devenit exponat muzeistic, unic în sud-estul Europei, în muzeul de lemn pietrificat pe care descoperitorul său l-a înfiinţat la Gărâna, în Poiana Lupului, în urmă cu aproape două decenii. Buştenii, dintre care cel mai mare are doi metri lungime şi un diametru de aproape un metru, s-au transformat în pietre care mai păstrează încă forma lemnului şi inelele acestuia. Tiberiu Stoia a colecţionat numeroase roci, minerale, pietre semipreţioase şi lemne pietrificate, vechi de milioane de ani, în numeroasele călătorii pe care a avut prilejul să le facă în multe ţări europene şi nu numai. În originalul muzeu se află exponate din Banat, Munţii Apuseni, Ţara Haţegului, Roşia Montană sau Maramureş.
Surse foto: Facebook, adevarul.ro
