Guvernul a adoptat modificările la OUG 114, fără interzicerea cumulului pensiei cu...

Guvernul a adoptat modificările la OUG 114, fără interzicerea cumulului pensiei cu salariul de stat

0
DISTRIBUIȚI

Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumului pensiei cu veniturile de la stat, fiind atacată la CCR.

„Guvernul a fost nevoit în prima ședința de guvern să adopte o OUG care să permită intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru care și a angajat răspunderea în față Parlamentului. Vorbind despre cumului salariului cu pensia care a fost atacat de PSD la CCR și care din respect pentru instanță de contencios constituțional, în acest moment Guvernul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere tocmai pentru a aștepta punctul de vedere al CCR. În rest sunt chestiuni necesare care trebuiau adoptate mai ales după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat”, a anunțat la finalul ședinței de Guvern, Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Printre prevederile adoptate luni se numără prorogarea termenului de intrate în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.

„Va trebui să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la CCR al PSD împotriva Legii de corectare a ordonanței 114.


Suntem pregătiți. După cum știți o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe acre le considerăm necesare, cum ar fi înghețarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an de zile. (…) De asemenea, încetarea detașărilor în instituțiilor publice din afara instituțiilor publice sau plafonarea punctului de amendă care este legat de salariul minim și alte mpsuri nu pot intra în vigoare din cauză că PSD a atacat la CCR legea de corectare a OUG 114. (…) Ca atare este vitală adoptarea acestor prevederi sub dformă de ordonanță de urgență”, a spus Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.

Premierul a anunțat că ordonanța de urgență va cuprinde și anularea taxei de 2% aplicată companiilor din energie.

Pe 23 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR. Judecătorii Curții au stabilit termen pentru transmiterea punctelor de vedere până în 20 ianuarie, urmând ca în 29 ianuarie să aibă loc dezbaterea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.