
SCM Timişoara a cedat în cel de-al treilea test susţinut în perioada de pauză competiţională. După victoriile cu selecţionata americană Overseas SC, bănăţenii au fost învinşi la limită, scor 74-76, de către Alba Fehervar, într-un duel disputat în sala din Oradea.
21-23, 16-18, 14-18, respectiv 25-15, au fost rezultatele pe sferturi înregistrate de „lei” în amicalul de ieri seară, ultimul înaintea reluării partidelor din elita internă. Echipa din Ungaria e o veche cunoştinţă a timişorenilor, pe care i-a învins într-una dintre cele două finale disputate în Liga Europei Centrale.
Mai exact în anul 2009.
„A fost un test foarte util şi echilibrat. Au existat mai multe lucruri care m-au mulţumit decât cele care m-au nemulţumit. Sunt convins că până la ora meciului cu Dinamo vom corecta şi alte aspecte la care mai avem de lucrat”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul bănăţenilor.
SCM-ul a mai disputat şi câştigat două jocuri-test în aceast lună:101-71 şi 88-75 contra selecţionatei de peste ocean – Overseas Scouting Combine, a jucătorilor americani fără contract.
Pentru „lei” urmează duelul din „Grupa roşie” a elitei, cu Dinamo Ştiinţa Bucureşti programat, luni, 2 martie, cu începere de la ora 18 (FRB TV), la sala „Constantin Jude”. Iniţial meciul din această rundă trebuia să aibă loc în Capitală, dar manşele de disputare s-au inversat.
În altă ordine de idei, reprezentanţii alb-violeţilor sub tricolor au făcut un meci bun împotriva Israelului în preliminariile EuroBasket 2021. Mirel Dragoste a fost cel mai bun marcator al României în acest eşec (scor 63-87), cu 11 puncte în 22 de minute petrecute pe parchet. Celălalt „leu”, Bogdan Popa a înregistrat 2 puncte, 4 recuperări şi o pasă decisivă în 20 de minute şi 33 de secunde jucate.