SCM Timişoara a pierdut cu CSU Sibiu şi rămâne fără victorie în...

SCM Timişoara a pierdut cu CSU Sibiu şi rămâne fără victorie în 2020. Meciul s-a disputat cu spectatori

0
DISTRIBUIȚI

Erau griji că „Leii din Banat” nu vor avea deloc public cu ardelenii după anunţul de azi al lui Raed Arafat. SCM Timişoara a avut însă „martori” şi la ultimul eşec, scor 61-71, cu CSU Sibiu, una dintre forţele Grupei Roşii. Alb-violeţii au ajuns astfel la nouă eşecuri la rând în partidele oficiale.

Conform baschet.ro, atât la Timişoara, cât şi la Cluj, oficialii au sunat în van la DSP, nimeni nu a ridicat receptorul la celălalt capăt al firului.


Partida de pe Bega s-a disputat, la fel ca precedentele jocuril ale „leilor”, cu un public clar sub mia invocată de autorităţi. Doamnele şi domnişoarele s-au bucurat de ospitalitate cu ocazia zilei de 8 martie, dar pe parchet misiunea a fost prea dificilă, din nou, pentru jucătorii lui Dragan Petricevic. Aceştia nu au mai cunoscut victoria de la finele lui 2019, când au învins clar Piteştiul în prima manşă din sferturile Cupei.

„Leii” au făcut un prim sfert bun, la capătul căruia s-au impus cu 19-17. Sfertul 2 a fost însă cedat la patru puncte de către gazde şi astfel sibienii au intrat cu un avantaj de două puncte la cabine: 37-35.

Sfertul 3 a aparţinut însă alb-violeţilor, care au reuşit să răstoarne scorul. Ultima pătrime a întâlnirii s-a reluat de la 54-52 în favoarea bashetbaliştilor alb-violeţi, dar Sibiul şi-a arătat experienţa şi a controlat finalul de joc. Oaspeţii s-au distanţa practic după triţa ex-bănăţeanului Tohătan (63-58 pentru Sibiu). Până la final diferenţa a tot crescut în favoarea oaspeţilor mai bine cotaţi.

Cel mai bun marcator al „leiloe” a fost Sherwood Brown, autor a 24 de puncte. Ceilalţi marcatori ai SCM-ului au fost: Franklin jr. 15 puncte, Komatina 12, Dragoste 4, Mirkovic 2, Lazar 2 şi B. Popa 2. Coşgheterul întâlnirii a fost în tabăra sibiană, Randal Falker reuşind un double double cu 28 de puncte şi 11 recuperări.

Următorul joc pentru SCM Timişoara va fi în fief-ul Oradiei, vineri, 13 martie, de la ora 18. Timişorenii sunt pe ultimul loc în Grupa Roşie, cu 23 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.