Un număr de 310 români au murit, până duminică seara, din cauza coronavirusului. Alte patru decese au fost anunțate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Un bărbat de 52 de ani din județul Arad, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Secția de Nefrologie în data de 30 martie, pentru hemodializă, a murit în 12 martie. Comorbidități: boală renală cronică Std IV – hemodializă, ciroză hepatică cu virus hepatitic C, anemie secundară.
Un bărbat de 66 de ani din județul Hunedoara, internat în Spitalul Județean de Urgență Deva – Secția de Oncologie din 26 februarie pentru tratament, a avut contact cu cazuri confirmate. I s-au recoltat pentru COVID-19 în data de 27 martie, rezultatul pozitiv a venit în data de 3 aprilie, iar bărbatul a murit în 12 aprilie. Comorbidități: neoplasm bronhopulmonar.
Un bărbat de 69 ani din județul Arad, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, la Boli Infecțioase cu diagnosticul de bronhopneumonie, a murit în 10 aprilie. Comorbidități: cardiomiopatie ischemică, diabet zaharat tip II, HTA, icter mechanic.
O femeie de 66 ani din județul Dâmbovița, care face parte din focarul de la clinica de dializă din București, a fost internată în data de 27 martie la Spitalul Clinic Carol Davila-ATI.
I s-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 25 martie. Rezultatul pozitiv a venit în data de 27 martie, iar femeia a murit în data de 12 aprilie. Comorbidități: insuficiență renală cronică – în hemodializă, ciroză cu virus hepatitic C, diabet zaharat insulinodependent, AVC.
UPDATE Alți patru români au murit din cauza coronavirusului, în prezent fiind 314 decese, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
Un bărbat de 41 de ani, din județul Gorj, care s-a întors din Anglia în data de 5 aprilie, a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, la ATI, în stare grava din data de 10 aprilie. În aceeași zi s-a recoltat probă pentru COVID-19, iar rezultatul pozitiv a venit în 11 aprilie. Bărbatul, care suferea și de obezitate, a murit în 10 aprilie.
O femeie de 77 de ani din județul Suceava, contact cu un caz confirmat, a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Suceava în data de 27 martie, când s-au recoltat și probe pentru COVID-19. Rezultatul a venit în 2 aprilie, iar ea a murit în 11 aprilie. Suferea și de poliartrită reumatoidă, în tratament cu methotrexat.
Un bărbat de 57 de ani din județul Suceava,internat în Spitalul Județean de Urgență Suceava, la Pneumologie, în data de 10 martie, pentru osteomielită costală cronică cu stafilococ auriu, a murit în 11 aprilie. Lui i s-a recoltat probă pentru COVID-19 în data de 25 martie și rezultatul a venit în 30 martie. Comorbidități: osteomielită costală cronică cu stafilococ auriu , HTA, bronșită cronică.
Unui bărbat de 69 de ani din județul Suceava, internat în Spitalul Județean de Urgență Suceava, i s-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 6 aprilie. Rezultatul pozitiv a venit în data de 8 aprilie, iar bărbatul a murit în data de 10 aprilie. Comorbidități: diabet zaharat tip II, BPOC, AVC.