Fără niciun strop de îndoială, Claudiu Purcărin este o figură aparte în scena muzicală autohtonă. Talentatul tobar care a susținut câteva momente memorbaile și în cadrul emisiunii iUmor a ajuns în lumina reflectoarelor în 2000, odată cu nașterea trupei care a promovat muzica de percuție către masele largi, Sistem, alături de care a reprezentat România la o sumedenie de evenimente de marcă.
Artistul cunoscut sub porecla de „Nașul“ este un pilon de bază al formației Nightlosers și a colaborat de-a lungul timpului cu o serie de artiști autohtoni și internaționali. În cele ce urmează, artistul născut pe 15 aprilie 1979, la Caransebeș, ne-a povestit de unde s-a ales cu porecla de „nașul“, care sunt primele discuri pe care le-a ascultat, cum e să fii tată și care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le are din Timișoara…
– Ai moștenit dragostea pentru percuție de la tatăl tău. Până în clasa a V-a ai cântat la vioară și mai apoi te-ai apucat de tobe. Care sunt primele tale amintiri legate de muzică ?
– M-am născut la Caransebeș, mama mea fiind de acolo, dar am crescut la Cluj-Napoca și mă consider clujean, chiar dacă nu m-am născut acolo. Nu mi-a plăcut deloc vioara, a fost un chin pentru mine dar nu am avut ce face, la percuție puteam să merg doar din clasa a 5-a. Acum mi-ar plăcea să mai știu să cânt la vioară, dar am uitat 95% din ce am învățat Fiind dintr-o familie de muzicieni (tatăl fiind percuționist la Opera Maghiară și mama coristă la Filarmonică), am crescut înconjurat de muzică.
– Prima piesă pe care ai învățat să bați la tobe a fost Scorpions – „Wind of change”. Care au fost următoarele piese învățate, cum ți-ai „exersat“ mâna de tobar? Care a fost primul eveniment la care ai apărut în fața publicului, „ca artist“ pe scenă?
– Nu mai știu exact care a fost următoarea piesă pe care am învățat-o după „Wind of change”, dar știu că am fost foarte influențat de „Use your illusion” a trupei Guns’N’Roses și „Black Album” al trupei Metallica, ce apăruseră în 1991, când am început și eu cu tobele. Vreo 7 ani de zile am studiat acasă pe un set de tobe pe care mi-l adusese tatăl meu. Mi-am terorizat vecinii dar așa mi-am făcut mâna. Prima mea ieșire pe scenă a fost alături de trupa mea de atunci, Atlantic, pe care am înființat-o alături de niște colegi de liceu la Casa Armatei din Cluj, era prin mai 1994…
– De unde îți vine porecla de „Nașul“?
– Porecla mi-a fost pusă cândva la finalul liceului pentru că începusem să mai fac ciubucuri pe la nunți…
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
– Primele discuri pe care le-am ascultat sunt cele două menționate mai sus, albumul „Ten” al trupei Pearl Jam, Nirvana cu „Nevermind”, un „best of” Queen și live-ul din San Francisco al trupei Mr. Big, toate fiind înregistrate pe casete poloneze Poker Sound sau Vivo, care se găseau pe piață atunci, albume pe care bineînțeles încercam să le învăț părțile de tobe…
– Care este secretul unui bun muzician? Dar al unui tobar bun? Cât contează „urechea“ și cât contează „studiile“?
– Părerea mea e că trebuie îmbinate cele două, studiile cu urechea. Un toboșar bun trebuie să știe cât și cum să cânte, să se muleze pe stilul abordat și să nu uite că el împreună cu basul sunt fundația trupei, să nu aglomereze cântărea cu break-uri care nu-și au rostul și doar când are un moment de solo să se desfășoare după bunul lui plac.
– Cum ți-ai descrie colegii tăi de trupă din Nightlosers, fiecare dintre ei într-o propoziție. Care este liantul care vă leagă împreună de atâția ani?
– Pe noi ne leagă umorul și prietenia,ne simțim foarte bine împreună și pe scenă și înafara ei. Hanno este un personaj aparte,este foarte pasionat de ceea ce face și foarte original și ca muzician și ca regizor. Jimi Laco este un profesionist desăvârșit,un talent cum rar mi-a fost dat să văd și pată de culoare a trupei, prin temele lui folclorice de vioară a reușit să aducă acest aer aparte trupei. Grunzo Geza pare foarte serios dar are foarte mult umor și el, asta văzându-se și în efectele haioase pe care inserează în momentele cheie ale cântarii. Lucian „Stein” Pop este foarte pasionat și el de muzică și de o țuică bună când e cazul… are și alte preocupări în afară de muzică dar pune foarte mult suflet în trupă. Peter Attila care este sunetist și bracist totodată, este dedicat 100% trupei, a fost ca și mine fan al trupei înainte să ni se alăture și instalează totul de la a-z și pe lângă asta aleargă de la mixer pe scenă pentru momentele în care are de cântat.
– De-a lungul anilor ai susținut o serie de concerte în întreaga țară, unele cu multă lume, altele cu mai puțină lume. Unii se plâng de faptul că publicul nu mai este interesat de formații noi și merge doar la rețete bine – știute, la formațiile consacrate. Cum vezi tu această afirmație? E vina publicului sau a trupelor care nu reușesc să își promoveze recitalurile?
– Noi avem noroc pentru că trupa activează din 1994, în perioada aia te mai puteai promova la tv/radio, acum e aproape imposibil, doar internetul ne mai ajută. E foarte greu pentru o trupă nouă să se promoveze în ziua de azi, mai sunt excepții dar dacă nu ai o casă de discuri cunoscută care să te împingă din spate și dacă nu faci ceva comercial e foarte greu…
– Formația Sistem a fost un capitol aparte în viața ta. Cum te-a schimbat activitatea în această formație celebră și cum vezi acum parcursul trupei pe scena muzicală românească?
– Trupa Sistem a fost un capitol important în cariera mea, am început din underground și am ajuns în mainstream fără ca noi să ne fi gândit la asta când am înființat trupa.
Dar Cătălin Muraru ne-a văzut la un concert și ne-a propus colaborarea cu casa de discuri Roton, colaborarea cu Marius Moga și Alexandra Ungureanu, iar restul e istorie 🙂 Au fost 12 ani frumoși, dar cum fiecare vroiam să ne dezvoltăm și alte proiecte personale… ne-am oprit.
– De-a lungul anilor ai colaborat cu o serie de artiști, fiind practic „percuționistul“ de rezervă pentru mulți artiști din România și nu numai. Cât de greu este să colaborezi cu alți artiști, având în vedere că în această breaslă orgoliile-s mari? Care crezi că sunt atu-urile tale grație cărora ai fost recomandat pentru numeroasele colaborări?
– Am parte de o carieră foarte faină de toboșar de session și am colaborat și colaborez cu o grămadă de artiști. Cred că principalul meu atu este faptul că sunt foarte serios în ceea ce fac, încerc să nu intarzii la repetiții, să vin cu lecția pregătită de acasă, nu-mi place să bârfesc și să comentez aiurea și las întotdeauna loc de bună ziua și deși tuturor le comunic în momentul în care sunt contactat că Nightlosers e trupa prioritară și în caz că apare vreo solicitare cu ei trebuie să renunț la colaborare și să-mi trimit înlocuitor, toți au înțeles asta și mă cheamă în continuare.
– Nu demult ai devenit tăticul unui băiețel minunat. Cum te-ai adaptat noului „rol“ de părinte? Se schimbă ceva în viața unui artist după această experiență?
– Rolul de tată nu este ușor, mai ales în cazul unui artist, e o mare responsabilitate, nu mai ai atât de mult timp pentru ține, e obositor dar frumos!
– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?
– Eu am crescut în epoca CD-ului, am o colecție mare de cd-uri și de dvd-uri cu concerte și îmi cumpăr în continuare. Cred că așa putem susține cel mai bine artiștii, din streaming știu că nu se câștigă foarte bine. Pe viitor mă gândesc și la viniluri !
– Se poate trăi decent din muzică în România?
– Se putea trăi decent din muzică în România dacă aveai activitate așa cum aveam eu. De acum înainte nu știu cum va fi…
– Uneori, la recitaluri ai și rolul de „entertainer“. Cât de important este aspectul acesta de a relaționa cu publicul, între piese? Cum și când ai început cu aceste „momente vesele“?
– Momentele vesele le-am inventat în timpul concertelor, mi-au venit pe loc, nu le-am studiat niciodată și nici nu le reproduc atunci când cânt cu alte trupe, completează foarte bine show-ul trupei. Am fost invitat la emisiunea iUmor pentru a face momentul cu porcușorii și singurul motiv pentru care am acceptat a fost pentru a mai promova show-ul trupei Nightlosers.
– Ce părere ai despre concursurile de descoperire de talente gen Vocea României? Sunt necesare? Cei care participă la asemenea concursuri au ceva de câștigat de pe urma apariției lor?
– Nu sunt împotriva emisiunilor concurs gen „Vocea României” ,sunt foarte bune că promovare însă majoritatea celor concurează merg pentru a ajunge să aibă mai multe evenimente private gen nunți și botezuri cu trupele cu care cântă.
– Cum ți se pare cultura muzicală în general în România?
– Din păcate cultura muzicală în România este destul de slabă, asta și din cauza posturilor de tv și radio comerciale care nu promovează decât anumiți artiști și genuri muzicale. Dar, am constatat în ultimii ani o creștere a numărului de festivaluri de blues,rock și jazz care nu duc lipsă de spectatori ceea ce e un lucru bun.
– Care este visul tău muzical? Să ai o formație proprie …să cânți în fața a zeci de mii de oameni… să compui o piesă din categoria „de neuitat“?
– Până acum pot să spun că mi-am îndeplinit visurile, am cântat alături de Nightlosers în toată Europa, Asia, America,am înregistrat câteva albume alături de artiști foarte faini,pot să spun că sunt fericit cu ceea ce am realizat până acum.
– Care a fost cel mai impresionant concert văzut de tine în România? Dar în străinătate?
– Sunt multe concerte care mi-au plăcut, Roger Waters, Phill Collins, primul Bon Jovi. În străinătate, trupa mea preferată e Toto, pe care i-am văzut de șase ori până acum, și Eric Clapton.
– Ce părere ai de muzica românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?
– Legat de muzica românească, părerea mea este că stă mult mai bine decât acum 10-15 ani când era inflație de trupe care făceau playback, genul de trupă cu o solistă și doi dansatori. Acum majoritatea artiștilor care se respectă și-au făcut trupe de acompaniament, toți merg cu sunetist, tehnici etc, se cântă live și asta e un lucru bun. Din mainstream, din ce am văzut îmi place Irina Rimes, și Delia, au show-uri foarte bine puse la punct și foarte rock. În rest, îmi plac Axis, Byron, Urma, Grimus.
– Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai in legătură cu Timișoara de-a lungul timpului? Mai știi de câte ori ai cântat aici? Dacă ar fi să te muți din București… ai alege Clujul sau Timișoara? De ce?
– De Timișoara sunt foarte legat odată că am și eu sânge de bănățean, părinții mei au terminat liceul de muzică acolo, am avut multe concerte faine la Manufactura, The Note, Căpițe… și ultimul concert înainte de începerea pandemiei a fost pe 9 martie în Timișoara, la Teatrul Național, alături de Alexandra Ușurelu. Dacă ar fi să aleg dintre cele trei orașe întotdeauna va fi Clujul, orașul în care am crescut și îl iubesc. În București nu m-am simțit niciodată acasă, deși stau de 17 ani aici. E kilometrul zero legat de tot ce se întâmplă în meseria mea și atât!
