Comitetul de Urgenta al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş s-a întrunit azi pentru a decide modul încare va fi încheiat sezonul în ligile inferioare în contextul pandemiei de SARS-CoV-2. Cele mai multe scenarii ale forului sunt dedicate Ligii a IV-a iar reprezentantele tuturor eşaloanelor pot alege varianta preferată prin intermediul unui chestionar online.
Şefii AJF-ului exclud din calcule reluarea campionatelor cu disputarea tuturor etapelor care mai erau de jucat. La „D” ar mai fi fost 16 runde. În schimb, sunt propuse nu mai puţin de patru variante la acest nivel, trei dintre ele prevăd continuarea cu play-off. În caz că nu se mai poate relua Liga a IV-a, liderul-surpriză Avântul Periam ar urma să reprezinte judeţul la baraj ori nu se va mai desemna deloc campioana:
- 1) Daca jocurile se pot relua la jumatatea lunii iunie, varianta ar fi play-off intre primele 8 echipe (7 etape) si play-out intre ultimele 10 echipe (9 etape), conform clasamentului actual, prin injumatatirea punctelor.
- 2) Daca jocurile se pot relua la inceputul lunii iulie, varianta ar fi play-off intre primele 6 echipe (5 etape), conform clasamentului actual, prin injumatatirea punctelor, fara a retrograda nicio echipa.
- 3) Daca jocurile se pot relua doar la jumatatea lunii iulie, varianta ar fi un meci de baraj in sistem tur-retur, intre primele 2 echipe din clasament (CS AVANTUL PERIAM si CS TIMISUL SAG), fara a retrograda nicio echipa.
- 4) Daca jocurile nu mai pot fi reluate, scenariile ar fi de
- inghetarea clasamentului actual si transmiterea echipei campioane catre FRF (CS AVANTUL PERIAM) si fara a retrograda nicio echipa.
- anularea sezonului competitional current (fara a transmite campioana si fara a retrograda nicio echipa.
La nivelul Ligii a V-a (Campionatul Judeţean) mai erau de disputat 15 etape.
Aici se merge pe două variante „de votat”:
- 1) Daca jocurile se pot relua la inceputul lunii iulie, varianta ar fi play-off intre primele 8 echipe (7 etape) si play-out intre ultimele 8 echipe (7 etape), conform clasamentului actual, prin injumatatirea punctelor.
- 2) Daca jocurile nu mai pot fi reluate, scenariile ar fi de
- inghetarea clasamentului actual si promovarea in Liga a IV-a a echipelor clasate pe locul 1 in acest moment, in fiecare serie (CS COMLOSU MARE, CS PROGRESUL GATAIA si AS AVANTUL TOPOLOVATU MARE), fara a retrograda nicio echipa.
- anularea sezonului competitional curent (fara a promova si fara a retrograda nicio echipa.
Ultimul eşalon are la rândul său două variante mari şi late, totodată cu două scenarii pentru opţiunea 2:
- 1) Daca jocurile se pot relua la inceputul lunii iulie, varianta ar fi play-off si play-out prin impartirea clasamentelor din fiecare serie in doua, conform clasamentului actual, prin injumatatirea punctelor.
- 2) Daca jocurile nu mai pot fi reluate, scenariile ar fi de
- inghetarea clasamentului actual si promovarea in Liga a V-a a echipelor clasate pe locurile 1 si 2 in acest moment, din fiecare serie.
- anularea sezonului competitional curent (fara a promova nicio echipa).
„Invitam echipele participante in competitiile organizate de AJF Timis sa completeze chestionarele de mai jos si sa le trimita pe adresa ajftimis@yahoo.com cat mai repede posibil”, se arată în anunţul AJF, de unde pot fi descărcate şi chestionarele pe care echipele trebuie să le completeze pentru a-şi exprima opţiunea.