40 de ani de la ultimul trofeu major pentru fotbalul timişorean. Politehnica...

40 de ani de la ultimul trofeu major pentru fotbalul timişorean. Politehnica a învins Steaua, la Bucureşti, în finala Cupei României

3
DISTRIBUIȚI
sursa foto: prosport.ro (arhivă)

Aniversare rotundă cu ocazia zilei de 1 iunie 2020 – se împlinesc 40 de ani de la ultimul „aur” important pentru fotbalul bănăţean. Performanţa a aparţinut Politehnicii Timişoara condusă de Jackie Ionescu, care a reuşit să se impună în faţa Stelei în finala Cupei României din 1980 chiar în capitală.

Până în acea zi de 1 iunie din urmă cu patru decenii, Poli avea în palmares o singură „medalie” – Cupa din 1958 cucerită în faţa Progresului Bucureşti. În finala din 1980 steliştii erau văzuţi ca mari favoriţi, se punea practic bazele echipei care avea să cucerească şase ani mai târziu Europa. Dar atunci, pe fostul „23 August”, a fost vremea lui „Dembo” şi ai lui.

Roş-albaştrii au şi avut mai multe ocazii în cele 90 de minute clasice. Sameş a zguduit transversala, Tudorel Stoica a deschis scorul în minutul 25, dar Poli a replicat înainte de pauză prin Vişan, şut pe jos de la distanţă. Tabela nu s-a mai modificat în repriza secundă şi s-a trecut la prelungiri. Era minutul 96 când cornerul „Eroului de la Guadalajara” – Emeric Dembroschi – a fost reluat cu capul în poarta lui Iordache de legendarul Dan Păltinişanu. Deşi meciul s-a disputat în capitală, bucuria tribunelor s-a auzit clar pe fondul sonor. Timişorenii au fost buturuga mică şi au fost susţinuţi inclusiv de mulţi bucureşteni, în special de către giuleşteni, cu care galeria aflată în deplasare avea să lege o prietenie de durată.


Culmea, în semifinale, Poli trecuse chiar de Rapid, cu 4-2 după lovituri de departajare… A urmat o sărbătoare de pomină în Capitala Banatului, fotbaliştii fiind primiţi la întoarcere ca nişte eroi.

POLI: Suciu – Nadu, Păltinişanu, Şerbănoiu, Vişan, Manea, Dembroschi, T. Nicolae (61. Nucă), Anghel, Nedelcu (91, Roşca), Cotec. Antrenor: Ion V. Ionescu.

Steaua: Iordache – Anghelini, Fl. Marin, Sameş, Vigu, T. Stoica (75, Niţu), Iordănescu (65, Zahiu), I. Dumitru, Aelenei, Răducanu, Ad. Ionescu. Antrenor: Gheorghe Constantin.

Decenii fără concretizări

Fotbalul de pe Bega a mai avut apoi şansa de a cuceri trofee. Chiar imediat în finala Cupei din anul următor, când timişorenii au suferit însă un eşec sever cu Craiova (scor 0-6). Apoi de alte patru ori alb-violeţii au evoluat cu acelaşi trofeu pe masă, dar de fiecare dată au cedat. Poli din „era Iancu” are două dintre rateurile din ultimul act, dar şi cel puţin două lupte pentru titlu pierdute.

Aniversarea de 40 de ani pare aşadar şi un fel de „comemorare” a perioadei fără glorie trăite, în prezent fotbalul timişorean pare departe de a realiza noi „minuni”. Să mai spunem că în acelaşi an 1980, ca urmare a calificării în Cupa UEFA, Politehnica avea să dea piept şi să elimine marele Celtic din Europa. Ediţia de campionat 1979-80 a fost încheiată de „studenţi” doar pe 10, dar performanţele nu au fost deloc întâmpătoare, căci Cotec şi compania aveau în spate cea mai „sănătoasă” perioadă în elită a echipei, şapte sezoane consecutive şi inclusiv o clasare pe podium în 1978. Să mai spunem că generaţia 1970-80 a Politehnicii, deşi a mai pierdut dintre membri (inclusiv pe Gheorghe Cotec şi marcatorul golului victorios – Dan Păltinişanu), e şi una marcată de relaţii de prietenie extraordinară. În mod regulat, Viorel Vişan, Romulus Petrescu, Octavian Roşca şi ceilalţi veterani se întâlnesc pentru a depăna amintirile generaţiei de aur poliste.

3 COMENTARII

    • Cat sa si admiri o tinichea?! In schimb, la meciurile in care joaca echipa noastra draga, Cea Mai Poli Dintre Toate Poli, ai mereu parte de spectacol garantat!

Dă-i un răspuns lui Primar prof dr ing NR7 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.