p>

44 de oameni au fost cazaţi într-un centru de carantină din Timișoara, într-o sală de sport. Unul dintre aceștia spune că sunt condiții mizere și că ar fi fost mai bine la pușcărie.
Gabriel a plecat în Austria în urmă cu trei luni cu gândul de a se stabili la Viena. Pandemia l-a prins printre străini. Pe 30 mai s-a întors în România şi a intrat în izolare. După câteva zile nu a mai rezistat şi a ieșit cu câinele la plimbare.
A fost surprins de poliţia locală, care l-a amendat şi introdus în centrul de carantină de la Liceul Auto din Timişoara. Aici a fost cazat în sala de sport a şcolii, un spaţiu insalubru, alături de alți peste 40 de oameni, mulți dintre ei cetățeni străini.
Gabriel Mercea consideră că mai bine ar fi fost cazat la puşcărie. „Accept, plătesc amendă, nu am nicio problemă. Dar modul în care suntem ţinuţi aici, în această carantină, izolare – am fost băgaţi şapte români cu 37 de migranţi la grămadă într-o sală de sport care se poate vedea pe filmare. În rest ce să vă spun, România, nu te mai iubesc!”, a spus Gabriel Mercea, citat de Mediafax.
Gabriel este aşteptat acasă de soţie şi un copil minor.
Sursa foto: Facebook / Gabriel Mercea
Fmm de guvern retardat si de institutii penale