Candidatura liberalului Petru Roman la Primăria Deta, acceptată de justiție, deși acesta...

Candidatura liberalului Petru Roman la Primăria Deta, acceptată de justiție, deși acesta a fost declarat incompatibil de ANI

2
DISTRIBUIȚI

petru roman

Tribunalul Timiș a judecat astăzi contestația depusă de PSD în ceea ce privește candidatura primarului din Deta, Petru Roman, pentru un nou mandat.

Vă reamintim că Petru Roman a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce inspectorii au constatat că „în perioada exercitării mandatului de primar, S.C. S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată și soția acesteia dețin calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a încheiat cu Primăria Orașului Deta patru contracte de servicii, în valoare totală de 28.760 Lei, iar SOCIETATEA COOPERATIVĂ (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru cooperator) a emis către Primăria Orașului Deta 100 de facturi în sumă totală de 45.543 Lei.


Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”. Primarul aflat la al treilea mandat a pierdut vara trecută procesul prin care a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate, însă a atacat în instanță ordinul Prefecturii Timiș de eliberare din funcție, iar Tribunalul Timiș a admis contestația.

Odată cu apropierea alegerilor locale din acest an, PSD Timiș a contestat dreptul lui Petru Roman de a candida din nou pentru că, conform procesului pierdut definitiv cu ANI, acesta are interdicție de a candida pentru funcții publice timp de trei ani, până în iunie 2022. La Judecătoria Deta, unde s-a judecat inițial, acțiunea a fost respinsă, candidatura fiind permisă.

Tribunalul Timiș a respins astăzi apelul PSD, dând astfel dreptul lui Petru Roman de a candida pentru un al patrulea mandat. În același timp, social-democrații au fost obligați de instanță să plătească cheltuieli judiciare de 4.500 de lei.

2 COMENTARII

  1. Justiția conduce România????? Poate ar trebui și ei la rândul lor să fie controlați și verificați nu doar fictiv și pe real deoarece vedem că în justiție este posibil chiar orice.

Lasă un răspuns la Nicu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.