Invitat în studioul on.set la emisiunea PRESSALERT LIVE, Horia Bugarin, candidatul USR-PLUS la Primăria Dumbrăviţa a vorbit despre motivele care l-au determinat să se implice în politică după ce s-a remarcat ca un antreprenor de succes.
„Am fost implicat foarte mult în lupta asta a societăţii civile, am fost la proteste… Am încercat să mă lupt cu o societate cu care nu eram de acord, chiar dacă din punct de vedere al business-ului anumite măsuri erau favorabile mie. Şi teoretic aş fi câştigat mai mult. Cred că nu putem să stăm şi doar să comentăm. Să ne exprimăm votul o dată la patru ani. Cred că am timpul şi disponibilitatea să mă implic în prima linie şi prima linie înseamnă să candidez acolo unde este nevoie”, a spus Horia Bugarin la PRESSALERT LIVE.
Horia Bugarin a dat detalii şi despre experienţa de succes din antreprenoriat, una fără legături cu statul: „Prima dată când am intrat în mediul privat nu ştiam să calculez o medie ponderată a unor calcule de vânzări. Am stat şi am învăţat, am ajuns să cresc. Am reuşit să-mi fac un business propriu, pe care am reuşit să-l dezvolt. Am avut o firmă de servicii complexe de resurse umane, cu trei linii de business: executive search – recrutare manageri de top, muncă temporară şi administrare şi salarizare externalizată pentru companii. 96% au fost cu multinaţionale, restul româneşti.
Niciodată contract cu statul. Se poate face business, corect, curat. În 2019 am decis că business-ul era mult prea mare şi trebuia trecut la o nouă etapă de dezvoltare. Împreună cu soţia şi asociata am decis să vindem, am găsit o companie mai mare.. Din 1 iunie 2020 am decis să mă implic mai mult…”.
Întrebat de diferitele tentaţii care pot apărea din poziţia de primar al Dumbrăviţei, în cazul în care va fi ales, Horia Bugarin îi linişteşte pe alegători, căci a devenit un om foarte realizat din punct de vedere financiar după vânzarea companiei, dar are în acelaşi timp şi principii insuflate de familie. „Pot să spun că am suficient cât să rezist până la punctul care să nu mai conteze. Să fac suficient de mult pentru comunitate şi să descuraj toate acele potenţiale tentaţii. Într-adevăr cred că toată lumea are un preţ, dar nu cred că are nimeni banii suficienţi la momentul acesta să mă cumpere, principiile nu le poţi cumpăra cu bani. Aşa m-au învăţat părinţii mei. Bunicul meu a scris o piesă de teatru, „Decebal”, pentru asta în perioada stalinistă a fost ridicat de securitate de acasă, dus la spital fiind bolnav de TBC a murit acolo. Cred că nu pot să fiu cumpărat şi am suficienţi bani încât să nu pot să fiu cumpărat”, a subliniat Bugarin.
Candidatul USR-PLUS nu crede că poziţia de primar îl va schimba ca om, aşa cum nu a făcut-o nici în cea de conducere a unei mari companii: „Puterea corupe, am reuşit de-a lungul timpului, indiferent de poziţia ocupată să-mi păstrez aceeaşi verticalitate şi apropierea de oameni. Administraţia duce mai aproape de comunitate decât de politicul pur”.