Nicolae Robu îl apără pe fostul pușcăriaș, candidat PNL: ”Nu poate să...

Nicolae Robu îl apără pe fostul pușcăriaș, candidat PNL: ”Nu poate să plătească toată viața pentru o greșeală care a făcut-o într-un context nefericit”

11
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu și-a depus, astăzi, candidatura pentru cel de al treilea mandat de primar al Timișoarei. Însoțit de viceprimarul Dan Diaconu, alți apropiați din primărie, dar și de Alin Nica, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Robu a făcut slalom pe scări. Inițial, au coborât în fața Biroului Electoral Municipal Timișoara, dar pentru că spațiul era extrem de mic, s-a revenit în sala de consiliu local, unde a avut loc procedura de înscriere a candidaturii. ”Pentru toți candidații o să fie aici ca să fie loc”

”Mi-am depus candidatura pentru al treilea mandat, mizând pe timișoreni și pe faptul că ce am făcut în acești trei ani.


Suntem o echipă puternică, cu oameni din toate categoriile de vârstă. Noi promovăm foarte mult tineretul, dar avem și oameni care au făcut performanță în locul în care s-au manifestat”, a declarat Robu.

Întrebat de PRESSALERT.ro dacă nu crede că șansele de reușită sunt afectate de faptul că pe lista de la Consiliul Județean Timiș de află fostul pușcăriaș Călin Roman și secretarul general Alin Popoviciu, Nicolae Robu a explicat că ”nu are absolut nicio problemă domnul Alin Popoviciu, dar absolut nicio problemă. Se creează așa o poveste negativă în jurul lui fără niciun temei. Este un om care a muncit foarte mult în partid, care, atunci când a fost deputat, a făcut treabă foarte bună și asta nu o spun eu, ci toți care au interacționat cu el atunci. În ceea ce îl privește pe Călin Roman, este un tânăr care a fost, la un moment, prins într-o circumstanță nefericită în urma căreia a avut de plătit. A plătit pentru asta. Eu l-am cunoscut în ultimii doi ani, vreau să vă spun. Eu l-am cunoscut ca un tânăr foarte serios, care își face treaba și la locul de muncă și în partid a muncit. Este cu bun simț. Nu am ce să îi reproșez. Într-o societate democratică există instituția reabilitării. Nu poate să plătească toată viața pentru o greșeală care a făcut-o la un moment, într-un context nefericit. Drept urmare, l-am acceptat pe listă și chiar pe o poziție foarte bună. Sunt convins că va face treabă foarte bună în postura de consilier județean”.

11 COMENTARII

  1. Lista PNL este facuta in asa fel incat Alin Nica sa piarda alegerile, manevra orchestrata de gasca de pe langa Robu ca sa nu piarda conducerea filialei pletosul, nr.3 – Alin Popoviciu – analfabet cu nenumarate dosare penale, afaceri ilegale cu ultra penala Elena Udrea, nr.4 Nicolae Bitea – nici o realizare in viata in afara de filmat golurile lui Robu si caratul gentii lui Popoviciu, nr.10 – Cosmin Buboi – examen de bac luat la 37 de ani, interlop cu afaceri murdare, nr.12 – Calin Roman – condamnat penal si inchis pt scandaluri cu clanul fratelui sau de la Deta, nr,17 – Ciprian Trocan – oltean de la Severin fara nici o realizare si cu un caracter mizerabil, a vindut pe toti cei ce l-au ajutat, nr.21 – Sorina Ciurlea – analfabeta care nu a stiut sa raspunda la intrebarea “Ce este liberalismul” cautati pe youtube clipul Politikix, nr.29 – Rodica Boancas – condamnata penal pentru delapidare de fonduri europene etc. Avem o sansa unica sa scapam de RObu si compania la alegerile astea, singura metoda este sa il votati pe Fritz si atunci Robu dispare din politica, sondajele arata ca Fritz este foarte aproape si ca sansele sunt foarte mari sa castige daca lumea se mobilizeaza la vot! Nu ratati sansa asta!

    • De acord cu tine pana la ultima parte.Nu cu robu,dar exclus fritzake.CHiar nu vedeti limbajul de lemn scos din manualul Comintern al acestui aventurier?CHiar nu v-ati uitat la ,,realizarile,, din viata lui?Pe bune.Asta e blestemul acestei natii.Sa aleaga dintre rau si rau…Vai noua…

    • Ai dreptate Șansele. E clar că Robu a și distrus/furat multe în oraș(de ex. spații verzi, copaci, Horticultura s. a.). Dar Fritz cine e și ce a făcut pentru oraș de când e candidatul USR, că putea lua atitudine față de neregulile care se întâmplă în Timișoara. Nimeni și nimic! Așa e, amândoi RĂI.

  2. robulake, esti irecuperabil. si nesimtit, pe deasupra. nu numai ca ai boli psihice, dar esti si un om extraordinar de rau, din nastere. du-te dracu’ la puscarie, nenorocitule

  3. Fritz nu-i altceva decât un alt țărănuș neovomunist ecologist de comună,(doar că de prin Germania), ce a simțit cu oportunism maxim ,ocazia de salt spectaculos in cariera sa in ștearsă, care nu are nimic ce arăta consistent, decât niste poleială și voluntariat de vară făcut la 19 ani. Pe bune?! El și dacă pierde, se va lăuda cât de multe voturi a atras intr-o Capitala Culturala Europeană, in proiectele sale culturale prin lume….
    Din atîtea „valori”ale USR, chiar nu s-agasit, niciun Timișean băștinaș?! Sunteți un partid de oportuniști ș nimic mai mult…

    • Eu vad cu totul altfel lucrurile decat “dr apolitic”, “sansele” si “la fel”. Eu vad un tanar care a terminat o facultate de adm publica intr-o tara care are performanta in acest domeniu, care lucrat in adm germana la nivel foarte inalt (sef de cabinat al unui fost presedinate), cu relatii internationale dar mai ales nationale (germania), care a facut voluntariat in Timisoara si care iubeste Timisoara. Aici sunt mai multe dovezi: s-a intors in Timisoara, si-a cumparat un apartament aici (singurul lui apartament din cate inteleg), a avut (si are – cred) activitati in domeniul culturii si al ongismului si in ultimi ani tot in Timisoara si cel mai important dpmdv VORBESTE LIMBA ROMANA MAI ELEVAT DECAT 1/2 din POPULATIA TARII SI MAI CORECT DECAT CEL PUTIN 75% DINTRE psd-ISTI!!!

    • Corect doctore !!! Uită-te și la listele USR , câți Timișeni băștinași au! Chiar partid de oportuniști!

  4. Eu vad cu totul altfel lucrurile decat “dr apolitic”, “sansele” si “la fel”. Eu vad un tanar care a terminat o facultate de adm publica intr-o tara care are performanta in acest domeniu, care lucrat in adm germana la nivel foarte inalt (sef de cabinat al unui fost presedinate), cu relatii internationale dar mai ales nationale (germania), care a facut voluntariat in Timisoara si care iubeste Timisoara. Aici sunt mai multe dovezi: s-a intors in Timisoara, si-a cumparat un apartament aici (singurul lui apartament din cate inteleg), a avut (si are – cred) activitati in domeniul culturii si al ongismului si in ultimi ani tot in Timisoara si cel mai important dpmdv VORBESTE LIMBA ROMANA MAI ELEVAT DECAT 1/2 din POPULATIA TARII SI MAI CORECT DECAT CEL PUTIN 75% DINTRE psd-ISTI!!!

  5. @la fel – ce voiai sa faca Fritz in afara de a semnala neregulile din primarie. A semnalat, a reclamat…crezi ca e procuror ? si voi toti vreti pe unii care sa schimbe ce e aici, izeria asta, dar nu cascati ochii ca tot ce s-a ridicat din oras e cu picioarele in aceeasi mocirla de obligatii de partid si pile. Votati pe unul care a facut ceva in viata lui, prin fundatii si prin alte locuri, la nivel mai inalt decat administratia din orasul asta.

    • @dodo Ce a semnalat? Vreun lucru grav sau penal? Vreo hoție? Nu știu! Ce a reclamat? În scris la vreo instituție! Nu cred. Doar gargară. Ce a făcut prin fundații sau altundeva așa grozav în viață? La nivelul așa de înalt pe care îl crezi tu că e probabil că nu se văd problemele reale de care ne lovim noi aici jos în Timișoara, de exemplu așa zisa mafie, de exemplu cea din primărie, urbanism. Nu dă dovadă că ar fi în stare să facă ceva serios împotriva acestei mafii pentru că până acum nu a făcut nimic.

Dă-i un răspuns lui Doctoru apolitic Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.