Masca, obligatorie în toate spațiile deschise din județul Caraș-Severin

Masca, obligatorie în toate spațiile deschise din județul Caraș-Severin

0
DISTRIBUIȚI

Purtarea măștii de protecție este obligatorie de miercuri în toate spațiile deschise din județul Caraș-Severin, a decis marți Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

„Începând cu data de 14.10.2020, pe toată perioada stării de alertă, pe teritoriul județului Caraş-Severin, se instituie obligativitatea acoperirii feţei la nivelul nasului şi gurii, cu orice materiale de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabile (măşti de protecţie, eşarfe sau alte accesorii vestimentare), în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice deschise.


Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani”, se arată în decizia CJSU Caraș-Severin.

Sunt exceptate persoanele care desfășoară activități fizice intense sau alte activităţi, reglementate de prevederi legale în vigoare.

Potrivit deciziei, administratori sau proprietarii de spații publice deschise sunt obligați să afișeze la loc vizibil a informațiile privind obligativitatea purtării măștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.