Președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a recunoscut că Alina Gorghiu, cea care deschide lista pentru Senat în județ, a fost impusă de la București la primul mandat care se încheie în curând. Însă, de data aceasta, Nica spune că Alina Gorghiu își merită locul pentru că a ajutat mai mulți primari.
„Eu m-am luptat în cadrul PNL cu vechea conducere să reinstaurăm democrația în partid, să redăm dreptul fiecărui membru simplu să se exprime, să critice, să decidă cum îi dictează propria conștiință și analiza proprie a problematicii sau persoanei supuse deciziei. Nu aș comenta realizările doamnei Alina Gorghiu pentru că în discuțiile din forul primarilor, foarte mulți primari au menționat ajutoare concrete pe care doamna Alina Gorghiu le-a dat pentru comunitățile pe care primarii le conduc și chiar s-a supus la vot la un moment dat să se ridice toți cei care Alina Gorghiu i-a ajutat.
Și s-au ridicat mai mult de un sfert din primarii Partidului Național Liberal. Deci realizări concrete bănuiesc că există dacă acei primari și colegii din PNL au susținut în unanimitate votarea doameni Alina Gorghiu pe primul loc la Senat”, a declarat, vineri, Alin Nica.
Liderul interimar al PNL Timiș a mai precizat că știe că există discuția aceasta cu Alina Gorghiu venită din exterior.
„Eu în discuțiile pe care le-am avut în timpul campaniei electorale, am militat pentru principiul să nu mai fie parașutați de la București candidați la parlamentare în județul nostru și acest principiu vă garantez că este respectat. Nimeni de la București nu ne impune candidați pe listă, dar asta nu ne împiedică pe noi, dacă considerăm că un om este de valoare, dacă poate să aibă influență la București pentru proiectele Timișului, să-i dăm încredere să ne reprezinte în Parlamentul României. Și Alina Gorghiu, ca vicepreședinte al Senatului, este un om cu influență în PNL și în Parlament și avem încredere că poate să susțină cu succes proiectele Timișului și ale Timișoarei în aceste foruri în care domnia sa activează”, a declarat Alin Nica.
Parca ideea era sa ne pisam pe asemenea aberatii dar vad ca pnl pur si simplu nu vrea voturi sau aparenta integritatii
Nu este corect așa… o doamna născuta in Tecuci, școlită la Iași și care trăiește in București sa reprezinte Timișoara și Timișul in Senat.
Aceasta doamna nu are nici o legătura cu Banatul, nu poate rezona cu spiritul locului… oricât declara ca iubește și ajuta Timișul sant convins ca alte interese vor fi mai presus…
Este greu și cu politicienii autohtoni, darămite cu cei bucureșteni…
Uite așa ajuta PNL-ul ridicarea USR-ului… cel mai bun agent electoral al USR-ului timișean este chiar PNL-ul…
conform traditiei, puneti-o pe turcan la deputati cap de lista
Analfabeta și afoana asta nu poate sa reprezinte Timisul și Bănățenii.
Afara cu ea. Tot ea tot ea? Exact la la PSD și la PDL aceeași oameni și potruci vor sa fie.
Schimbare vrem oameni noi ne am saturat de aceleași mutre și fete care nu au făcut nimic doar afaceri proprii pentru ei și grupurile de interese.
AFARAAAA
Este pur și simplu imposibil sa evitați Hoții și corupții ? Are influența in cercurile de corupție , total de acord … la parlamentare premiem PNL alături de PSD cu … plăcută suedeză …