PNL Timiș anunță că îi va exclude pe Alin Popoviciu și Călin...

PNL Timiș anunță că îi va exclude pe Alin Popoviciu și Călin Roman. Reacția dură a fostului secretar general al filialei

2
DISTRIBUIȚI

PNL Timiș a anunțat că doi aleși pe lista pentru consiliul judeșean și-au depus astăzi, oficial renunțarea la mandate – Cosmin Ligius Buboi și Nicolae Bitea. Următorii doi aleși pe lista PNL pentru CJ Timiș sunt Andrei Cotețiu și Cosmin Lazăr.

„Până la ora 12, au avut termen pentru a proceda la fel alți doi aleși de pe lista PNL pentru CJT: Alin Popoviciu și Călin Roman. Deoarece aceștia din urmă nu și-au depus renunțarea la mandat, se vor urma procedurile statutare pentru excluderea lor din partid”, se arată în comunicatul PNL Timiș.


Alin Popoviciu a fost secretarul general al PNL Timiș care a fost alături de Nicolae Robu în războiul fostului președinte al filialei cu primarii din județ, iar Călin Roman a fost impus de Robu pe listă, deși a făcut pușcărie pentru fapte de corupție.

„Vrem să schimbăm modul de a face politică. Toți cei din nucleul zero trebuie să își asume eșecul alegerilor în Timișoara, așa cum au făcut-o Nicolae Robu și Dan Diaconu. Problemele de imagine nu trebuie să mai afecteze credibilitatea PNL și a candidaților filialei. Dacă am face altfel, ar însemna doar să băgăm gunoiul sub preș, iar în politică trebuie să avem responsabilitate și asumare”,  a precizat Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș.

Contactat de PRESSALERT.ro pentru a comenta anunțul excluderii din partid, Alin Popoviciu a declarat că „aștept să mă excludă. De ce mi-aș depune mandatul? Am făcut ceva? Că l-am scos președinte (pe Alin Nica, n.a.), că până acum două luni nu știa unde e partidul și nu știa filialele? Eu sunt la București acum. O să mă întorc miercuri. Dacă în anii aștia am tăcut și nu am vorbit, ar trebui să aflăm și adevărurile ascunse. Să le știe toată lumea ca lumea să știe ce votează, pe cine au ales președintele consiliului județean. Mai are lumea o șansă la alegerile parlamentare. Dacă se vrea război, război avem. Nu mi s-a comunicat care e motivul pentru care trebuie să mă retrag. Toată lumea tace”.

2 COMENTARII

  1. Bai, popoviciule, tu nu vezi ce alura de infractor ai? De trecutul tau ce rost mai are sa vorbim? Macar te-ai duce in plm in liniste, daca tot nu esti in catuse

  2. Gata, scapa PNL Timis de doua gloabe – Popoviciu si Bitea 🙂
    Mai sunt insa cativa de care trebuie sa scape, incepand cu Ya,Pa…!

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.