Dominic Fritz despre situația financiară a Primăriei Timișoara: „Vedem în fiecare zi...

Dominic Fritz despre situația financiară a Primăriei Timișoara: „Vedem în fiecare zi câți bani sunt în cont, iar apoi se iau decizii”. Aproape 2.500 de litigii pe rol

0
DISTRIBUIȚI

Fostul primar spunea că Primăria Timișoara nu are probleme financiare, însă după primele săptămâni de mandat noul edil-șef a constatat că lucrurile nu stau chiar așa.

„Am fost surprins de o somație, vinerea trecută, chiar înainte să plec, de o somație pentru întreruperea curentului electric, pentru că n-au fost plătite facturile. Sunt 2 milioane de lei facturi de curent ale primăriei Timișoara, unele dintre ele nu sunt scadente, dar alte sunt. Am găsit și că facturi de 153.000 de lei nici n-au fost înregistrate, din perioada aprilie – iunie. Avem de plată despăgubiri pentru procese pierdute în valoare de 3,8 milioane de lei. Avem aproape 2.500 de litigii pe rol, o să fie una dintre multele noastre sarcini să analizăm ce fel de litigii sunt și să reducem numărul, asta și pe termen scurt și pe termen mediu, pentru că ar trebui să avem și altceva de făcut decât să fim în instanță. Din păcate multe dintre ele le și pierdem. Suntem într-o situația financiară care ridică provocări”, a spus Dominic Fritz.

Noul primar a luat decizia de a opri două licitații și spune că o Hotărâre de Consiliu Local va trebui regândită, pentru că banii fondurile care ar trebui folosite nu au fost alocate. „Va trebui să regândim o decizie deja luată. În septembrie s-a adoptat un HCL că se va cumpăra clădirea de pe Intrarea Doinei pentru Spitalul Municipal, iar jumătate din suma contractului, care este de peste 4 milioane de lei, ar trebui plătită încă de anul ăsta. Ideea este că nu există acești bani prevăzuți în buget, așa că va trebui să analizăm ce facem cu acest HCL și dacă putem să încheiem acest contract de vânzare – cumpărare.


Am luat toate procedurile de licitație care sunt acum în derulare la puricat, și din cauza situației financiare în care ne aflăm a trebuit să oprim două dintre aceste lictiații, pentru că momentan nu dispunem de resursele financiare pentru a le da curs. Una dintre licitații este pentru externalizarea serviciilor de curățenie în Primăria Timișoara, unde sunt prevăzuți aproape 18 milioane de lei. Momentan serviciul de curățenie este asigurat de Colterm și Horticultura, dar nici asta nu este o soluție bună pe termen mediu. Va trebui să analizăm cât mai bine care este soluția cea mai bună pe care să o putem și plăti, pentru că deocamdată nu avem banii pentru o valoare atât de mare a serviciului de curățenie. O altă licitație pe care din păcate trebuie să o oprim deocamdată, un proiect pe care trebuie să-l amânăm, tot în valoare de 18 milioane de lei, este parcarea de la Multiplexity de pe Take Ionescu. Acolo trebuie să clarificăm niște lucruri, și atunci vom amâna proiectul deocamdată, până când știm cum exact se poate finanța”, a mai spus Dominic Fritz.

„E clar că lucrurile nu pot continua ca și până acum, am dat doar acel exemplu al facturilor care nici nu erau înregistrate. Încerc acum să găsesc răspunsul la câte facturi restante, scadente sunt în primărie, și vorbim și de celelalte instituții din subordine, unde nu există o privire de ansamblu despre situația financiară, dar plățile trebuie făcute din același cont. Cu siguranță în viitor ne vom asigura, înainte de a demara un proiect, că avem și resursele necesare pentru a-l susține. Există o cultură de a «rostogoli» costurile în viitor, în speranța că în viitor se va găsi o soluție, iar această cultură se va opri. (…) Și la proiectele de cultură lista de facturi neplătite este foarte lungă. Din câte știu, săptămâna trecută câteva facturi au fost înaintate la plată, vom vedea și în continuare. Primăria trăiește astfel, vedem în fiecare zi câți bani sunt în cont, câteva sute de mii de lei, iar apoi se iau decizii, ce facturi se pot plăti. Nu există banii momentan în cont pentru a plăti toate facturile în toate domeniile, deodată. Așa a fost sistemul, datoriile se rostogoleau”, a concluzionat Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.