Cu prilejul unor săpături de prevențieefectuate la Dudeștii Noi, arheologii de la Muzeul Național al Banatului au descoperit mai bine de o sută de morminte din vechiul cimitir al comunei, din care a fost cercetată până în prezent o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Arheologii presupun că aici au fost înmormântați primii coloniști șvabi aduși în Banat, după ce acesta a devenit o provincie a Casei de Habsburg. Unii istorici ai comunei susțin că sosirea primilor coloniști în zona mlăștinoasă pe care a fost ridicat satul Neu Beschenowa – vechea denumire a așezării – a avut loc încă în vremea împăratului Carol al VI-lea, în 1724, când câteva familii și-au părăsit satele de baștină din cauza războiaielor și a birurilor mari, dar însemnări mai exacte există din timpul Mariei Tereza, moșternitoarea provinciilor habsburgice, care a inițiat o colonizare sistematică a Banatului. Johann Oswald, originar din Lotharingia și stabilit în Banat cu mai bine de 20 de ani în urmă, se ocupa cu recrutarea coloniștilor și în iunie 1748 a adus la Neu Beschenowa 60 de familii de coloniști germani din Mainz și Trier – în jur de 290 de suflete – , care se îmbarcaseră la Viena pe două vase și au venit pe Dunăre până la Petrovaradin (Novi Sad), au ajuns apoi la Timișoara și și au fost transportați cu căruțele pe prediul Bessenew, unde s-au stabilit, reușind cu multă osteneală să transforme locurile mlăștinoase în pământ cultivabil.
La 15 iulie 1748, când satul aparținea de parohia Mercydorf (Carani), a fost botezat primul copil născut la Beșenova și în același an au fost înregistrate în registrele matricole primele decese.
În anul următor, alți coloniști au fost aduși de același Johann Oswald în noua comună, care, în scurt timp, a ajuns să numere 108 gospodării. În anul 1750, când a fost pusă piatra de temelie a bisericii, au avut loc și primele două înmormântări la Beschenowa, în 1752 e consemnată o epidemie în urma căreia și-au pierdut viața 116 locuitori, iar la sfârșitul anului 1762, asupra comunei s-a abătut o epidemie de ciumă care cuprinsese aproape întreg Banatul. În 1836, la mijlocul verii, a izbucnit o epidemie de holeră care a durat până în toamnă și a făcut ravagii, făcând peste 200 de victime. În urma cumplitei molime, cimitirul a devenit neîncăpător iar în 1838 a fost amenajat actualul cimitir.
Cercetările arheologilor se vor extinde, căci cimitirul a ocupat o suprafață mult mai mare, din osemnintele dezgropate se vor extrage probe ADN, iar apoi vor fi reîngropate.
