Mihai Ritivoiu, despre tensiunile dintre PNL și USR PLUS: „Alin Nica face...

Mihai Ritivoiu, despre tensiunile dintre PNL și USR PLUS: „Alin Nica face numai boacăne”. Ce spune despre alianțele PSD în administrația locală

0
DISTRIBUIȚI

Mihai Ritivoiu, care a fost ales pentru un nou mandat în Consiliul Județean Timiș, vede în „contrele” dintre PNL și USR PLUS doar o repetare a unor greșeli din trecut, dar acuză cele două părți că prelungesc incertitudinea în administrația locală într-o perioadă dificilă.

„Dacă eram pe creștere economică și știam că avem în față niște ani fără probleme, puteau să se joace de-a politica și de-a administrația cât voiau. Sunt convins că vor plăti, și vor plăti cu vârf și îndesat. O mare capcană în care cad majoritatea politicienilor este ca în anumite momente de mărire să se considere oameni providențiali, care fac istorie, când ei sunt, majoritatea, niște frunze în vânt. În general, la alegeri, indiferent că sunt locale sau parlamentare, că discutăm de România sau de alte țări, nu câștigă un partid atât de valoros care își surclasează adversarii, ci de obicei unul dintre partide este atât de mediocru și de slab, încât ia bătaie, iar ceilalți câștigă. Ceva de genul ăsta se întâmplă în Marea Britanie, de exemplu, unde laburiștii, cu excepția lui Tony Blair, pierd de 50 de ani. În Franța socialiștii, cu excepția lui Mitterand, același lucru. Noi, PSD, după prestația din ultimul an de zile, nu am fost cel mai greu de bătut adversar, astfel că am luat bătaie, suntem în opoziție, situația este cum este. Oamenii aceștia nu au mari merite, decât că au reușit să coaguleze un vot de protest dat împotriva noastră, în special. În România, după Revoluție, m-aș putea gândi la Ion Iliescu, la Traian Băsescu și poate la Vadim Tudor ca niște oameni-locomotivă, lideri de forță, care au putut să coaguleze în jurul lor energii și mase. În rest sunt toți acolo, mai mult sau mai puțin figuranți. Deci domnul Nica și domnul Fritz cred că fac istorie, și cred că ei reprezintă ceva. Ei nu reprezintă nimic. Ei reprezintă o emulație momentană și un vot de protest, împotriva lui Nicolae Robu în special, la Timișoara, și undeva, pe un trend național, împotriva PSD-ului, poate, pe județ. Fac o mare greșeală crezând că contează, ar trebui să înțeleagă ce li se întâmplă, să fie mai spășiți. Așa cum noi înțelegem ce ni se întâmplă la PSD, suntem spășiți, nu avem vreun vis de mărire sau vreun joc de făcut la nivel local”, a spus Ritivoiu în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE.

Noul președinte interimar al PSD Timișoara este de părere că acuzele liberale că USR ar fi făcut o înțelegere cu PSD la nivel local sunt „încă o dovadă a ridicolului în care se afundă PNL-ul. Noi am spus foarte clar și înainte de votul pentru viceprimari că ni se pare revoltător că nu reușesc să se înțeleagă în situația actuală, că am înțeles mesajul transmis de alegători. Oamenii vor ca ei să conducă împreună. Nu vrem să conducem noi, nu vrem să băgăm bățul prin gard. Am dat un vot de sprijin, ca să înceapă să se miște lucrurile.


Noi nu am vrut să facem jocuri, am vrut să ajutăm primarul să-și facă treaba, să se înțeleagă, să-și negocieze, să-și facă ce vor. Cu un viceprimar și cu o structură relativ funcțională se poate mișca ceva acolo. E problema lor că se atacă, iar faptul că ei așteaptă motive să facă asta e un semnal grav de alarmă, și sper ca alegătorii să vadă ce se întâmplă. Eu nu comentez ce spune PNL-ul, care din punctul meu de vedere este învinsul acestui război, cel puțin la nivel de imagine. Noi vrem să se dea drumul la lucruri, pentru că orașul este neguvernabil fără viceprimari, măcar unul dintre ei să fie pus”.

„Dacă am continua să încercăm să ne băgăm în seamă, ar însemna că n-am înțeles nimic din scorul extrem de mic pe care l-am luat în Timișoara, record în ultimii 20 de ani. Am înțeles că trebuie să stăm cuminți, să vedem unde am greșit și să venim cu o nouă abordare. Iar această nouă abordare este exact în sprijinul cetățenilor. Cred că orice om interesat de subiect spune că trebuie să treacă la treabă, să nu se mai certe, iar noi exact asta am făcut. Deci nu accept acuzații că pârjolim și că intrăm în alianțe și combinații cu USR-ul, pentru că sunt total nefondate și se va vedea acest lucru și în viitor”, a mai spus Mihai Ritivoiu.

În opinia sa, din această situație liberalii vor ieși mai șifonați decât partenerii de discuție. „Nu-mi dau seama care sunt calculele lui Alin Nica, e clar că a încercat să facă un joc. E evident pentru toată lumea că o abordare de bun simț ar fi viceprimari USR și PNL, respectiv vicepreședinți de CJ Timiș PNL și USR. Alin Nica face numai boacăne, începe deja să deconteze prostiile aceste negocieri «în forță» pe care le face de o lună. Până una alta, percepția care reiese este că USR-ul vrea să se apuce de treabă, și PNL-ul se ține de jocuri și de negocieri. De fapt, Nica nu-l vrea pe Moș vicepreședinte, asta am înțeles că este esența. Cetățeanul n-are nicio vină că oamenii în care își pune încrederea îl dezamăgesc, este povestea eternă a României post-revoluționare”, este de părere Ritivoiu, care candidează pentru un post de deputat pe lista PSD Timiș.

Liderul PSD Timișoara vede o șansă bună pentru partidul său la următoarele alegeri locale. „Cred că vremea jocurilor a trecut, mai ales în acest context al pandemiei. Astea-s mici aventuri de patru ani de zile, jocurile astea au o limită la un interval de timp mai mare. Eu privesc politica pe mai mulți ani înainte, pe mine mă interesează ca PSD-ul să preia guvernarea în 2024. Cred că și la nivel local avem o fereastră de oportunitate și în Timiș. În teorie, un primar este vulnerabil după primul mandat. Dacă reușește să prindă și al doilea mandat, mult mai greu îl bați apoi, dacă e serios și își face treaba, cum mulți sunt. Gheorghe Ciuhandu a avut emoții în 2000, cu Simion Surdan, atunci ar fi putut fi bătut. Cu o abordare potrivită, începută cu patru ani mai devreme, orice este posibil. Noi suntem o echipă tânără la PSD Timiș, dar cu experiență în politică, și cred că avem suficientă experiență ca să abordăm cu tact o chestiune pe termen lung. Dacă încercăm să mergem din nou pe candidați aleși cu șase luni înainte, trei luni înainte… Cred că în 2024 sunt șanse mai mari decât altă dată, pentru că acești emanați ai alegerilor locale din Timiș au un capital de speranță atât de mare investit în ei, încât deziluzia va fi la fel de mare dacă nu vor confirma. Și sunt șanse, la cum se mișcă, să nu confirme”, a concluzionat Mihai Ritivoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.