Raoul Trifan despre motivul pentru care a renunțat la un venit consistent...

Raoul Trifan despre motivul pentru care a renunțat la un venit consistent în IT pentru o carieră politică: „Nu vreau să fac parte dintr-o nouă generație de sacrificiu”

3
DISTRIBUIȚI

Unul dintre cei mai tineri candidați din Timiș pentru apropiatele alegeri parlamentare, Raoul Trifan (USR PLUS), a avut până la implicarea în politică o carieră de succes în domeniul IT, iar planurile sale în cazul în care va ajunge senator sunt strâns legate de domeniul tehnologiei informației.

„Cred că media de vârstă va scădea în Senat după 6 decembrie, am destul de mulți colegi tineri care candidează pe locuri eligibile. Odată ajuns acolo plănuiesc să fac parte din comisia IT, unde să lucrez la un cadru juridic care să ajute la digitalizarea de care avem nevoie în România. În primul rând pentru că trăim într-un context pandemic, și în loc să mergem fizic la instituțiile de stat este mult mai bine să interacționăm online cu ele și să ne rezolvăm treaba fără să intrăm în contact cu funcționarii. În al doilea rând, astfel se vor eficientiza aceste interacțiuni, și vom vedea lucruri bune pe partea economică, pentru că în loc să pierzi jumătate de zi mergând la un ghișeu sau la altul, stând la coadă, faptul că poți rezolva o problemă online în jumătate de oră, ai timp să faci alte lucruri. Și nu în ultimul rând, digitalizarea aduce transparență, iar corupția va scădea”, a spus Raoul Trifan în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE.

Candidatul USR PLUS consideră că acest pas ar fi putut fi făcut de multă vreme, dar că nu a existat voință politică în acest sens. „Acum, această digitalizare se face peticit, câte un serviciu public, o primărie, o instituție. De multe ori nu funcționează, iar dacă funcționează nu sunt ușor de folosit. Planul pentru următoarea perioadă, plan pentru care primim și fonduri de la UE, este să se mute aceste servicii separate pe o bază de date centrală care să fie administrată coerent de o instituție. Instituțiile care se ocupă de acest lucru sunt STS, care construiește baza de date, și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), care se va ocupa de mutarea acestor servicii insulare în această bază de date unică. Această digitalizare se putea face de foarte mult timp, tehnologia există demult, principalul impediment a fost voința politică. Motivul pentru care nu s-a dorit este exact această transparentizare a activității instituțiilor de stat care vine odată cu digitalizarea. Cei care au fost până acum la putere au preferat ca lucrurile în instituțiile de stat să se desfășoare mai puțin transparent, fără ca cetățeanul simplu să aibă acces și să vadă ce se întâmplă acolo”, este de părere specialistul în IT.

În ciuda acuzațiilor venite dinspre PNL, atât la nivel național, cât și la nivel local, Trifan consideră că o colaborare cu PSD este departe de a fi posibilă.


„Greu de spus dacă PSD ar putea deveni partener de discuție, chiar dacă și-au mai «curățat» oarecum listele. Pe de altă parte, nu cred că le-au curățat destul de bine, cel mai bun exemplu este aici în Timiș, unde defilează cu fostul premier care a dat OUG 13. Dacă ne uităm la ultimele acțiuni ale PSD în parlament, putem vedea același mod de a acționa. Ați văzut cum au făcut cu proiectul «Fără penali în funcții publice», când s-a pus problema să îl voteze să meargă spre referendum, au găsit o cale să îl saboteze. Retorica s-a schimbat, dar la acțiuni mai au de lucru destul de mult. Avem un program de guvernare vast. «Fără penali» e doar unul dintre proiecte, eliminarea pensiilor speciale, reforma educației, reforma Curții Constituționale, care este folosită mai mult de majoritatea parlamentare a momentului, la fel și funcția de Avocatul Poporului. Evident e nevoie de reforma sistemului de Sănătate, pentru că o dată la câțiva ani parcă retrăim același coșmar, ne reîntâlnim cu tragedii care sunt amplificate de starea în care se găsește sistemul nostru de Sănătate. Mă aștept de la viitorii, sper eu, parteneri de la PNL să accepte toate aceste reforme de care are nevoie România”, a declarat tânărul candidat USR PLUS în emisiunea PRESSALERT LIVE.

Acesta este de părere că alianța din care face parte reunește în mare parte oameni aflați pe aceeași lungime de undă și că dacă va fi pus vreodată într-o situație dificilă din punct de vedere moral, nu are nicio problemă să renunțe la politică. „Orice partid, ca să funcționeze, are nevoie de coerență. Suntem diferiți față de partidele vechi, dar atunci când vine vorba de colaborarea între parlamentari pentru trecerea unor proiecte de lege, această colaborare funcționează. Dacă vreodată voi fi pus în fața deciziei de a vota un proiect de lege pe care îl consider imoral, am oricând opțiunea să renunț la cariera politică și să mă întorc la IT. Cred că asta e principala diferență între noi și partidele vechi, noi putem oricând să renunțăm la viața politică și să ne întoarcem la carierele din domeniul privat”, a mai spus candidatul care a menționat, în discuția privind potențialul viitor prim-ministru, că „noi mergem în alegeri cu propunerea de premier Dacian Cioloș, electoratul va vota, iar apoi este decizia președintelui pe cine propune”.

Raoul Trifan a explicat și de ce a ales să renunțe temporar la cariera din IT, unde avea un venit mult mai consistent decât cel pe care l-ar încasa ca senator. „Acum patru ani, când am făcut pasul spre politică, am avut de făcut o alegere: dacă se emigrez și eu, așa cum au făcut-o foarte mulți dintre prietenii mei, familia mea. Dar dacă rămân în țară nu vreau să fac parte dintr-o nouă generație de sacrificiu, ci vreau să pun osul la treabă și să schimb statul român. Până la urmă nu ai cum să scapi de interacțiunea cu statul român, chiar dacă lucrezi în privat. Orice faci, interacționezi cu statul prin anumite servicii, funcționari și așa mai departe. Iar cea mai ușoară metodă de a schimba statul este din interior, și atunci am intrat în politică, locul de unde este cel mai ușor să faci aceste schimbări sistemice de care avem nevoie”, a explicat candidatul USR PLUS.

3 COMENTARII

  1. Si s-a hotarat ca e mai bine sa-i „sacrifice” pe ceilalti cetateni sa-l suporte pe dansul in Parlament, sarind de pe listele alegerilor locale, dupa ce a topait in Piata Operei cu d-l Fritz si alte sute de timisoreni in plina pandemie de COVID19, cu alte sute de timisoreni, fara sa se respecte masurile sanitare obligatorii? Serios?

  2. Mincinos ! Mani-pulator , stricat de tanar. Incearaca sa-i manipuleze pe prosti. Auzi la el : ,,vreau să pun osul la treabă și să schimb statul român” ! Tu schimbi statul roman ?! Vai de capul tau ! Daca te pricepi in IT crezi ca tot ce zboara se papa ?!

  3. Cata oftica pe useristi dom’le. Pe cei care ne-au furat 30 de ani nu sunteti ofticati. Cautati RECORDER pe youtube sa vedeti cat de mizerii sunt si penelistii.
    p.s. Monica, PNL e la fel de hot ordinar ca PSD

Dă-i un răspuns lui Vasile V.D. Toth Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.