Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a prezentat un bilanț cu privire la stadiul implementării Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Vest, la finalul acestui an.
Alocarea financiară gestionată de ADR Vest pentru POR 2014-2020 este de 643,65 milioane euro fonduri nerambursabile, din fondul european de dezvoltare regională și bugetul de stat. Față de alocarea inițială, în Regiunea Vest au fost contractate până în prezent 760 de proiecte în valoare totală de 1,32 miliarde euro, care reprezintă investiții cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1,07 miliarde euro.
În cursul acestui an au fost evaluate proiectele depuse în cadrul a șapte noi apeluri de proiecte, iar în urma demersurilor realizate de către Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, a fost aprobată supracontractarea tuturor proiectelor aflate în lista de rezervă aferentă axelor referitoare la sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, sprijinirea dezvoltării urbane durabile, îmbunătățirea infrastructurii educaționale și regenerarea urbană a orașelor mici și mijlocii, la nivelul Regiunii Vest, această reușită transpunându-se în contractarea a încă 80 de proiecte de pe lista de rezervă. În momentul de față, în vestul țării, la nivelul actualului POR, mai sunt în curs de contractare proiecte în valoare nerambursabilă de 107,36 milioane euro.
Directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a precizat că pe lângă suma de 643 milioane euro alocată inițial în cadrul acestui program, s-a mai reușit aducerea în regiune a mai bine 530 de milioane euro, prin supracontractarea proiectelor aflate pe lista de rezervă și cu contractele care se mai află în pregătire se va ajunge la aproximativ 182% față de valoare alocată inițial, dar dacă în acest an a fost îndeplinită ținta de absorbție la nivel de program și nu există riscul de a pierde bani europeni, în anii următori presiunea va fi mult mai mare.
Pentru peroada de programare 2021-2027, România va beneficia, conform estimărilor, de fonduri în valoare de 87,4 miliarde euro, prin mai multe instrumente de finanțare.
Odată cu descentralizarea managementului fondurilor europene destinate dezvoltării regionale, ADR Vest a elaborat deja o primă versiune a POR Vest 2021-2027 care a fost transmisă spre aaliză Comisiei Europene iar în prezent au loc negocieri cu reprezentanți ai acesteia pe marginea noului program. Sorin Maxim estimează că în toamna anului viitor vor putea fi lansate primele apeluri, iar alocarea totală de care va beneficia Regiunea Vest va fi de 1,13 miliarde euro, dublă față de cea alocată actualului program. Programele disponibile vor fi Politica de coeziune-programele operaționale, Mecanismul de Redresare și Reziliență – unde regiunile vor avea acces la sume consistente, constând în credite și granturi – Fondul pentru Tranziție Justă, la care va avea acces județul Hunedoara, SURE sau Politica Agricolă Comună.
În cadul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 a existat posibilitatea de a finanța realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru o serie de proiecte ale unităților admininstrativ-teritoriale. Un număr de 40 de proiecte, în valoare totală de 331 milioane euro (valoarea eligibilă care va fi finanțată) vor fi pregătite la nivelul Regiunii Vest în această primă etapă. Sunt proiecte de regenerare urbană, dar și inițiative care vizează mobilitatea urbană, drumurile județene, taberele școlare sau turismul.