Primarul Lugojului a recunoscut la PRESSALERT LIVE că a dat mită timp...

Primarul Lugojului a recunoscut la PRESSALERT LIVE că a dat mită timp de 15 ani: „Să nu credeți că e ușor să umbli cu bani după tine să dai șpagă la nivelul ăla”. Când s-a simțit eliberat și ce pretenții excentrice au avut funcționarii publici

3
DISTRIBUIȚI

Dezvăluiri explozive făcute marți seara la emisiunea PRESSALERT LIVE de către primarul Lugojului, liberalul Claudiu Buciu. Implicat la București într-un dosar de dare de mită, în 2021, Buciu l-a denunțat pe Solomon Wigler, la vremea respectivă consilier al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, căruia i-a dat, în total, șpăgi de 179.000 euro pentru aprobările necesare pentru construirea a două hipermarket-uri.

Claudiu Buciu, care reprezenta cu ani în urmă investitori care cumpărau terenuri în scopuri imobiliare, i-a dat de câteva ori șpagă lui Solomon Wigler. Totul a explodat când consilierul a cerut mită 25.000 de euro pentru ca Primăria București să accepte donația unui sens giratoriu în valoare de 1,6 milioane de euro.

„Întotdeauna, ca să ți se aprobe ceva ce era legal să ți se aprobe trebuia să dai șpagă. E o realitate românească. Am acceptat asta ca orice român care dă șpagă la medic sau la școală să ia copilul note mai bune sau ca orice investitor. Unde a apărut ruptura? În București, am construit un sens giratoriu care intra și pe proprietatea noastră, trebuia să dezmembrăm acel teren și să îl donăm municipalității pentru că nu se poate desfășura circulația pe drumuri publice care sunt proprietate privată”, a relatat Claudiu Buciu la PRESSALERT LIVE.

Primarul Lugojului a spus că i s-a cerut șpagă 25.000 de euro ca să doneze o investiție de 1,6 milioane de euro. Investitorii nu l-au crezut, considerând că vrea să îi fure, astfel că a mers la DNA și a făcut denunțul. Fără să îl cunoască, Solomon Wigler i-a spus cât e „taxa” încă de la prima întâlnire fiind sigur că nu va păți nimic având puterea politică de partea lui.

„Era un obicei să dai șpagă. Nu puteai să faci nimic în Primăria Capitalei. Orice investitor din România trece prin asta. Ni s-a părut absurd să ni se ceară șpagă pentru a dona ceva. Eram obstrucționați să construim legal. Nu i-am denunțat din prima pentru că nu mai faci lucrări. După ce am făcut denunțul, firma s-a desființat”, a povestit liberalul.


Buciu a susținut că dacă nu i s-ar fi cerut șpaga pentru donație probabil ar fi continuat să mituiască angajați ai administrației publice.

Întrebat cât era șpaga în Primăria Lugoj până să ajungă primar, Buciu a răspuns: „nu știu, pentru că nu am putut să fac proiecte în Primăria Lugoj. Nici măcar nu mi s-a aprobat un certificat de urbanism, ce să mai ajung la investiții”. El spune că nu va tolera șpaga în Primăria Lugoj.

„Eu am greșit. Nu recomand nimănui să facă ce am făcut eu până la denunț, ci să facă ce am făcut eu când am denunțat”, a spus Buciu, care a fost atacat cu acest subiect în campania electorală. El crede că lugojenii l-au votat pentru că a fost sincer și a recunoscut cele întâmplate.

„Nu am cerut ceva nemeritat. Am fost forțat să dau șpagă pentru a mi se aproba un drept al meu, legal, cum suntem mulți puși în situația asta. Am dezvoltat proiecte de zeci de milioane de euro fără să încalc reguli de urbanism. Să nu credeți că e ușor să umbli cu bani după tine să dai șpagă la nivelul ăla. Când am făcut denunțul m-am simțit eliberat. Nu mi-a fost confortabil că mi se cere, că duceam acei bani”, a afirmat Claudiu Buciu.

Acesta a mai spus că nu își amintește când a dat prima șpagă cuiva din administrație și că a activat în domeniul imobiliarelor 15 ani. Buciu nu a fost crezut nici de către procurori când a mers să facă denunțul.

Întrebat care sunt tipologiile șpăgarilor, primarul Lugojului a răspuns: „sunt unii care îți spun direct, alții care te blochează până când tu, în disperare, cauți cunoștințe și prieteni de-ai lor ca să ajungi să găsești pe cineva de încredere de la care ei să accepte să primească șpaga de la tine. Cam astea sunt cele două tipologii. Unii inconștienți care îți spun pe față și alții care te blochează până când… Tu ai niște termene, trebuie să livrezi niște proiecte. Asta e realitatea în România, nu are rost să ne ascundem că nu e așa”.

Când a fost întrebat dacă a șpăguit mulți primari, răspunsul a fost: „da”. Claudiu Buciu a spus că nu nu sunt colegi de-ai lui de partid sau, mai bine zis, nu mai sunt. El a precizat că 90% dintre primarii care i-au cerut mită erau de la PSD.

„Oamenii sunt ciudați, cer tot felul de lucruri. Unii mi-au cerut șpagă tacuri de biliard speciale, camere video sau excursii. Există funcționari care le-au întins colegilor mei bilete cu ce vroiau să le cumpere pentru ca apoi să le dea avizul. Tacurile costau 3.000 de euro bucata. Când am văzut că DNA funcționează, am avut curaj să fac asta”, a declarat Claudiu Buciu.

Acesta susține că de când este primar nu a încercat nimeni să îi ofere șpagă.

3 COMENTARII

  1. Dacă tot e pe felie cu DNA, poate se uită mai atent la retrocedările în fals despre care a relatat presa atit la Lugoj, dar și cele ce l-au inavutit pe adversarul său Nica. Măcar sa ne lămurim ce e adevărat ori nu cu șvabii fantomă de la Dudești… Pariu că 99 % DINTRE PRIMARI AU APELAT LA ACELEAȘI FALSURI cu terenurile furate de comunisti apoi neretrocedate proprietarilor de drept, ci traficate de mafiile imobiliare ale primarilor, arondate la găștile de interlopi

Dă-i un răspuns lui Sorin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.