În perioada sărbătorilor de iarnă, Mocănița lui Moș Crăciun va circula pe ruta Crișcior – Brad din 26 decembrie până în 3 ianuarie, cu plecări din Crișcior la orele 11.00, 13.00 și 15.00, iar de la gara din Brad la orele 12.00, 14.00 și 16.00. O călătorie durează aproximativ jumătate de oră printr-un peisaj de poveste, iar viteza de deplasare nu depășește 30 de kilometri pe oră.
Pe vremuri, mocănița era folosită pentru tansportul minerilor din Țara Moților la mina Gura Barza, pe o linie ferată îngustă, de șapte kilometri lungime, care a fost construită în anul 1907 pentru transportul cărbunelui la mină. Trenul este acum valorificat în scop turistic de un investitor austriac care a cumpărat trenulețul și l-a recondiționat, reușind să reînvie o tradiție a zonei.
Cursele trenului de epocă tras de locomotiva cu aburi care funcționează cu lemn și cărbune vor avea loc cu un număr minim de persoane care au o rezervare făcută cu o zi înainte de cea stabilită prin program iar prețul unui bilet dus întors este de 20 de lei pentru adulți și de 10 lei pentru copii.
Rezervările se pot face la numărul de telefon 0730.759.993.
O altă linie ferată îngustă, care datează din anul 1900, este cea care leagă Hunedoara de Ghelari, are o lungime de 22 de kilometri iar traseul de-a dreptul spectaculos ar putea deveni un important obiectiv turistic al județului dacă ar fi pus în valoare.
Surse foto: servuspress.ro, Arhivă