p>

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș, s-au administrat 6.807 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2.
Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un număr de 14 reacții adverse, de intensitate scăzută spre moderată (ex: durere la locul administrării, mialgii, subfebrilități).
La nivel național, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech începând cu data de 27 decembrie 2020 a ajuns la 125.190.
În total, reacțiile adverse au ajuns la 428 „comune și minore”: 173 reacții locale cu durere la locul injectării și 255 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
Vaccinarea este o măsură complexă de prevenție în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică).