p>

Este cel mai în vârstă pacient tratat în unitatea sanitară din Timișoara în această perioadă de pandemie. Bunicuța, așa cum era alintată de cadrele medicale, a avut mai multe probleme respiratorii la internare, din cauza infecției cu noul coronavirus, dar medicii și asistentele Secției de Boli Infecțioase II, sub supravegherea cărora s-a aflat pacienta, au reușit să o vindece. La plecare i-au făcut o surpriză. Au așteptat-o la ieșirea din unitatea sanitară și au aplaudat-o. Bunicuța a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată acasă.