Un bărbat de 41 de ani a fost pus sub urmărire penală, după ce duminică, în jurul orei 4 dimineaţa, a a urcat băut la volan şi nu a oprit la semnalele unui echipaj al Poliţiei, a transmis adevarul.ro.
Şoferul a fost observat de poliţişti ieşind din zona unei staţii de carburanţi de pe Drumul Naţional 7, din Simeria.
„Poliţiştii au acţionat semnale luminoase şi acustice, solicitând oprirea autoturismului, însă conducătorul auto nu a respectat solicitarea şi a continuat deplasarea pe DN 7, pe raza municipiului Deva, unde, în faţa unui supermarket, a lovit bordura, provocând o pană a anvelopei dreapta-faţă a autovehiculului, motiv pentru care a oprit. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cel aflat la volan, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Orăştie, consumase băuturi alcoolice”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, conform sursei citate. Şoferul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Foto: Arhivă