Termen limită pentru depunerea planurilor de eliminare a deșeurilor de către firmele...

Termen limită pentru depunerea planurilor de eliminare a deșeurilor de către firmele și unitățile medicale din Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Toate spitalele, clinicile și cabinetele care produc deșeuri medicale au obligația, potrivit legii, să prezinte anual, până la data de 1 martie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Timişoara, Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile medicale pe care le-au desfășurat în anul precedent.

De asemenea, deşeurile de la lucrările de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar–gospodăreşti, vor fi gestionate de producător/generator, care are obligaţia să prezinte anual, tot până la data de 1 martie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei, Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile pe care le-a desfășurat în anul precedent pe teritoriul orașului.

„Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la camera 12, după 15 zile.


În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşi ghişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a precizat Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu din cadrul municipalității.

Potrivit acestuia, nedepunerea Planului de eliminare a deşeurilor, în termenul prevăzut de actele normative locale, se sancţionează. Pentru persoanele fizice, amenda este cuprinsă între 1.500 și 2.000 lei, iar pentru persoanele juridice cu amendă cuprinsă între 2.000 și 2.500 lei.

Aceste documente se depun la Primăria Timişoara, camera 12 – Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, ghişeele 1 şi 2.

 

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua , va rog sa precizati care sunt documentele necesare pentru a depune Planul de eliminare a deseurilor medicale daca sunt formulare si de unde trebuie descarcate.Multumesc!

Lasă un răspuns la Daria Greavu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.