
Victorie extrem de importantă pentru Ripensia în perspectiva părții a doua a campionatului Ligii 2. Roș-galbenii s-au impus la limită, scor 1-0, pe terenul celor de la CSM Slatina, după un gol marcat în prelungiri de Mihai Ene. Echipa timişoreană a urcat „virtual” în zona „safe” a clasamentului.
Valul 3 al pandemiei a făcut victime (şi) în trupa gazdă. Antrenorul gazdelor, Dinu Todoran, a contactat virusul şi nu a putut fi alături de elevii săi, conduşi astfel de „secundul” Mircea Voicu.
Prima ocazie importantă a partidei din Oltenia i-a aparţinut lui Vasluian, de fapt o dublă şansă.
Tânărul jucător a trimis mai întâi din prima în Grecu, din interiorul careului, pentru ca apoi balonul să-i revină, dar preluarea în lateral nu l-a ajutat şi a fost blocat în cele din urmă.
În minutul 54 lui „Ripi” i-a fost anulat un gol pentru un henţ la faza premergătoare. Pentru ca, la următoarea acţiune, gazdele să trimită mingea în bară. CSM-ul a rămas periculoasă şi faza următoare a adus o deviere a balonului puţin peste transversală, Dobre fiind prins pe picior greşit.
Ripensiştii au avut puţin noroc, dar în minutul 88, Popovici putea înscrie la o acţiune purtată uşor lateral dreapta, dar încheiată cu un şut prea modest pentru a-l învinge pe Grecu. În cele din urmă, în minutul 90+3 soluţia a venit de la nou intratul Mihai Ene, al cărui şut la semiînălţime a lovit bara din dreapta portarului şi a intrat în plasă!
Cu acest succes, „Ripi” a ajuns la cota 21 de puncte, dublându-şi ecartul faţă de slătineni la şase puncte. Roş-galbenii ocupă locul 15 acum, la egalitate cu Chiajna.
CSM Slatina: Grecu – Bodri, Cotigă, M. Manea, Demici – Ov. Popescu (64, V. Gheorghe), D. Toma (cpt.) – Doman (84, Oprescu), C-tin Radu (84, Vlada), Deta (37, Rogoveanu) – I. Stoica. Antrenor: Dinu Todoran
Ripensia Timişoara: Dobre – An. Macrițchii, Țieranu (72, Gladun), Rogac, Fridrich – Coulibaly, T. Călin – Vasluian (72, Tudorache), Neagu (cpt., 46, M. Ene), Piftor (90+2, V. Macriţchii) – Sokovic (84, Popovici). Antrenor: Cosmin Petruescu.