Cristian Moș, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, a declarat, marți seara, la emisiunea PRESSALERT LIVE, că a cerut constructorului să aibă grijă cu semnalizarea drumului din Dumbrăvița.
„În legătură cu lărgirea pe patru benzi la Dumbrăvița, vorbesc de la sensul giratoriu la autostradă se va lucra. Problema a fost că nu ne-a lăsat vremea până în clipa de față, de aceea au fost oprite și lucrări mult mai simple. Ne-au spus cetățenii unde trebuie plombate drumurile, dar nu au dat încă drumul la stațiile de asfaltare. Acum, având în vedere că vremea s-a încălzit vom începe să lucrăm și pe acele drumuri. Pentru drumul de la Dumbrăvița la autostradă, știu că cetățenii din Dumbrăvița sunt interesați, miercuri avem o întâlnire cu echipele tehnice din Consiliul Județean, reprezentanți ai Primăriei Dumbrăvița și ai Primăriei Timișoara să vedem ce putem face la drumul județean care trece prin Dumbrăvița. Acei stâlpi de troleibuz nu vor fi pur și simplu luați și demolați să nu mai existe linia de troleibuz, merg și eu pe teren cu această echipă să vedem ce se poate face. Vrem să găsim acea soluție tehnică prin care să lărgim inclusiv drumul județean care trece prin Dumbrăvița. Știu că a fost o dezbatere și în anii trecuți” a spus Cristian Moș.
Vicepreședintele administrației județene nu a putut preciza un termen concret la care ar putea fi finalizat drumul.
„Totul depinde de ceea ce se întâmplă cu drumul din interiorul comunei Dumbrăvița.
În clipa de față, prin Dumbrăvița nu există o soluție tehnică. Trebuie să vedem acei stâlpi când îi mutăm având în vedere că diametrul drumului este mai mare, distanța între un trotuar și celălalt este mai mare decât au fost proiectați ei și dacă pot fi folosiți în acest loc, mai mult, dacă scoțând acei stâlpi din poziția lor și ducându-i în lateral nu le afectăm cumva datele tehnice”, a afirmat Moș.
Acesta a mai precizat că până la intrarea în Dumbrăvița lucrăriile de lărgire a drumului vor fi gata anul acesta.
La Moșnița Nouă, unde de asemenea CJT extinde șoseaua la patru benzi, au fost găsite probleme de execuție, spune Moș. Este vorba despre rigole deasupra drumului, dar și intrările în curțile oamenilor, iar aceste probleme i-au fost puse în vedere constructorului.
Moș a mai spus că CJT a alocat bani și pentru mentenanța drumurilor din Timiș.
„Între Jamu Mare și Clopotiva am văzut un drum care este în garanție unde se vede clar că fuge drumul, există faianțare. Pe toate drumurile care sunt în garanție am trimis echipa tehnică din Direcția Tehnică să facă un inventar și să-mi facă un raport pe fiecare drum aflat în garanție. După aceea am făcut adresă constructorului să repare acele drumuri cât de repede posibil”, a spus Cristian Moș.