
Perioada de pandemie care a afesctat industria muzicală de pretutindeni a lăsat urme adânci și în rândul amatorilor de petreceri, „adunările“ de acest fel fiind interzise de mai bine de un an. Încet – încet, evenimentele încep să prindă contur și chiar dacă momentan există o sumedenie de restricții, cei care activează în această industrie prevăd o revenire la o oarecare normalitate. Zilele trecute, brandul de petreceri anonimTM a realizat un sondaj de opinie la care au răspuns peste trei sute de oameni și care a relevat câteva aspecte interesante., printre care se numără și concluzia că majoritatea petrecăreților sunt de acord cu faptul că la party-uri să participe doar cei vaccinați.
„Desigur, cei care au participat la acest sondaj au fost oameni din «bula» noastră. 91% au răspuns că ar fi de acord ca numărul participanților sa fie adaptat la mărimea locației, iar 66% chiar ar fi de acord ca doar persoanele vaccinate sa poată participa. Toata lumea ar accepta o restricție sau alta, de la certificat de vaccinare până la test rapid. Tot în acest sondaj doar 44% dintre respondenți cred că party-urile vor mai fi ca înainte, iar 29% sunt nehotărâți. Pentru mine e clar că vor fi unele schimbări și nu numai la accesul în club, ci și mai mari, la consumul din bar, poate chiar la muzica dj-ului!!! Vom vedea la toamnă probabil. Lumea vrea să ne vedem față în față, dar online-ul va lăsa o amprentă mare asupra clubbing-ului“, a spus Dudu, din partea celor de la anonimTM.
La fel ca o serie de organizatori de party-uri din lumea întreagă și reprezentanții brandului de petreceri anonimTM au încercat în ultimul an să țină legătura cu publicul prin intermediul unor sesiuni desfășurate online. În urma cărora au învățat că trebuie să se adapteze continuu.
„Sesiunile online au fost un fel de supapă la stresul provocat de pandemie, lockdown, si la lipsa socializării. Ne-am descurcat destul de bine. Nu doar noi am avut o perioadă grea, ci toți artiștii care au nevoie de public si de reacția sa ca să își transmită energia creativă. Ca DJ însă cred ca pentru prima dată am simțit că suntem defavorizați de politicile de drepturi de autor ale paginilor de socializare: chiar dacă «mixăm» muzica altuia, ceea ce facem noi este tot o creație, si aici sunt unele sincope, atât din partea facilitatorilor cât si a caselor de discuri, in detrimentul artiștilor care au creat piesele originale chiar. Este o discuție la nivel global care încă nu are soluție, DJ-ul este clar defavorizat acum, dar îi rămâne «live-ul» ca alternativă. Ca și învățături… am înțeles că trebuie să ne adaptăm continuu, să inovăm si să «servim» publicul la fel cum ne satisfacem sufletele noastre atunci când punem muzica. Și că trebuie sa savurăm momentele fără griji“, a mai adăugat DJ-ul timișorean.
Nemulțumiri visavis de Timișoara Capitală Culturală 2023
Dincolo de aspectele revenirii la normalitate, reprezentantul celor de la anonimTM este nemulțumit de discuțiile care au loc în jurul proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, sublinnind faptul că această distincție a fost câștigată de locuitorii, actorii culturali independenți si spiritul orașului… nu de o organizație de management.
„Comunitatea locală este cea care formează «vibe-ul» orașului, cel pentru care s-a câștigat titlul.
Cu fiecare zi care trece e tot mai clar că evenimentul în sine va fi unul marcat DOAR de evenimente, și din păcate nu va rămâne nimic pe urmă. Pe noi, comunitatea locală, ne interesează ce se intamplă după, in orasul in care locuim si nu îl vizitam ca turiști. Politica culturală trebuie să fie una durabilă și mai ales sustenabilă pentru mișcarea sa artistică si publicul ei. Pentru că altfel vom avea in 2023 doar un eveniment fain, și atât. Ce se intâmplă după? Cum va fi sprijinită comunitatea locală să crească, să evolueze, să depășească problemele în care este înțepenită azi? Locuitorii orașului vor fi simpli turiști in orașul lor in 2023? Astea sunt întrebările, și din pacate senzația este că nimeni nu încearcă să răspundă la ele. Recent am fost invitat de către un think-tank european să particip la un workshop pe mai multe zile pe tema cultura post-pandemie, cu reprezentați din toate țările europene si limitrofe. Concluzia este că mișcările locale sunt cele care generează energia culturală «comunitară», si că ele trebuie sprijinite, încurajate, crescute si servite, pentru că ele formează diversitatea pe care si-o dorește publicul european. Doar împreună putem să evoluăm atât în Europa cât și în oraș, iar direcția este dată de valorile comunităților distincte. Deci mai mult dialog, mai multă rezolvare a nevoilor artiștilor timișoreni, o privire mai de ansamblu și de durată asupra mișcării culturale timișorene ar fi de mare ajutor“, este de părere muzicianul.
Set de opt ore la Open Doors The Village din Buzad
Duminică 23 mai, reprezentantul brandului de party anonimTM a fost invitat să mixeze în cadrul evenimentului Open Doors The Village de la Buzad, locul în care în ultimii ani a avut loc și binecunoscutul festival ElectroRuga.
„Am avut un set de opt ore și a fost o mare bucurie ca după atâta timp sa pot mixa la un eveniment cu lume. Si o confirmare că lumea se adaptează: evenimentul a fost unul experimental- organizatorii au acceptat doar persoanele vaccinate sau testate- si cu toate astea a fost multă lume, iar organizatorii s-au descurcat foarte bine în ciuda dificultăților de prima dată. E ca atunci când s-a interzis fumatul în incinte, și într-un singur weekend publicul s-a conformat, iar acum este normalitate sa fumezi doar afară. Dorința oamenilor de socializare sau «party» este mare, iar pentru asta sunt dispuși să se adapteze. Setul meu a fost un record personal. Pandemia mi-a lăsat multă muzica neîmpărtășită, așa că a fost o ocazie bună să testez câteva piese acum“, spune Dudu.