p>

Kunsthalle Bega va prezenta începând din data de 14 mai, în intervalul orar 18,00 – 21,00, expoziția PULS 20, care prezintă publicului 148 de lucrări intrate în cursul anului trecut în patrimoniul Muzeului Național de Artă Contemporană din București, înființat în urmă cu două decenii.
Expoziția, curatoriată de criticul de artă Călin Dan, caută să ilustreze 50 de ani de creație artistică locală și fascinanta diversitate a personalităților care au marcat istoria recentă a artelor din România, care a dobândit recunoașterea specialiștilor.
„Discursul curatorial din care s-a născut PULS 20 a fost unul organic, expoziția dezvoltându-se firesc, asemenea unei ființe vii, prin acțiuni și re-acțiuni, prin provocări și răspunsuri, printr-o continuitate procesuală fără precedent. Cel mai spontan proiect curatorial al Muzeului Național de Artă Contemporană își începe un binemeritat traseu național prin această generoasă invitație la Kunsthalle Bega”, sunt câteva din considerațiile asupra expoziției făcute de curatorul Călin Dan.
Expoziția va fi deschisă la Timișoara până în data de 11 iulie.