Consilierul local Lucian Căldăraru, atac la city-managerul Timișoarei. Cum i-a luat apărarea...

Consilierul local Lucian Căldăraru, atac la city-managerul Timișoarei. Cum i-a luat apărarea primarul Fritz

0
DISTRIBUIȚI

Decanul de vârstă al consilierilor municipali, liberalul Lucian Căldăraru, l-a „luat în vizor”, marți după-amiază, în ședința Consiliului Local Timișoara, pe city-managerul Matei Creiveanu.

După epuizarea punctelor de pe ordinea de zi, la capitolul interpelări, Căldăraru a spus, ironic, că vrea să știe când s-a plimbat ultima dată prin Parcul Botanic Matei Creiveanu.

Răspunsul city-managerului a fost prompt: „de dimineață între orele 6 și 7”.

„Ați fost în Parcul Botanic, deci? Ați văzut ce se întâmplă acolo? Nu e în regulă, mai ales dacă mă prinde o durere de stomac… Este dezastru. A apărut o platformă de gunoi pe strada Onițiu. Domnule, ce se întâmplă cu societățile astea ale noastre: RETIM, celelalte trei? Ne facem treaba sau nu ne facem treaba acolo? Nu este în regulă și pe urmă vin unii și îl înjură poate pe bună dreptate pe primar. Pentru că domnul primar și domnii viceprimari au în total șase consilieri plus patru consilieri plus șefi de cabinet plus city-manager. Nu ajung! Păi ce facem domnilor, ne batem joc de oraș? Sau poate trebuie să lansăm o colectă de bani ca să luăm în custodie câte o jardinieră din aia din oraș pentru că n-o să meargă domnul Fritz acolo când avem Horticultura”, a spus Lucian Căldăraru.

Consilierul a mai întrebat ce se întâmplă cu ștrandul Tineretului și Termal.

„Domnule administrator public, am rugămintea să vegheați asupra acestui oraș și să ne informați la ce măsuri se iau.


Informați-l pe domnul primar că sunteți numit de dânsul. Așa intru la îndoială când văd că avem trei membri în Consiliul de Administrație de la RETIM care iau 3.500 de lei pe lună. Vreau să se implice toți, inclusiv aparatul de specialitate în rezolvarea problemelor Timișoarei”, a afirmat consilierul local Lucian Căldăraru de la PNL.

Matei Creiveanu nu a avut replică, însă a fost apărat de către primarul Dominic Fritz.

„Munca domnului city-manager nu se poate despărți de munca aparatului. Are o funcție de conducere, nu se poate separa munca lui de cea a aparatului de specialitate. În domeniul curățeniei, bineînțeles că nu suntem mulțumiți și tocmai de aceea ne-am asumat această reorganizare în care am desființat Direcția de Mediu, care a făcut aceste contracte cu caiete de sarcini despre care avem dubii. Bineînțeles că și la Horticultura trebuie să urmeze niște schimbări în felul în care prestează serviciul. În ceea ce privește curățenia, de aceea ne-am asumat să facem din Biroul de Salubrizare un serviciu în care o să lucreze 14 oameni”, a afirmat primarul.

Dominic Fritz a mai precizat că city-managerul a fost azi-dimineață la ora 6 în Parcul Botanic și că l-a mai văzut la ora 1 sau 2 noaptea urmărind utilajele firmei de curățenie pentru că nu există varianta de a plăti ore suplimentare pentru funcționarii din primărie, ceea ce face foarte grea urmărirea activităților de curățenie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.