Poliţiştii de frontieră de la Cruceni au depistat şase migranți din India şi doi din Pakistan, care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, cu sprijinul a doi români.
Cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Luni, în jurul orei 06.30, în baza unei informaţii deţinute la nivelul sectorului, poliţiştii de frontieră din Cruceni au identificat și oprit, pe raza localităţii, două autoturisme conduse de doi bărbați din România, în vârstă de 31, respectiv 37 de ani.
La verificările efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii de frontieră au găsit străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, aceștia au fost duși la sediul instituţiei pentru cercetări unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei opt pasageri sunt migranți din India şi Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani.
La cercetări, ei au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi, pe rând, de către cei doi cetăţeni români, din apropierea graniţei cu Serbia, intenţionând să ajungă în Timişoara cu ajutorul acestora.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat, ascunşi în portbagajul unei maşini, doi egipteni, care intenționau să ajungă ilegal în Occident.
Şoferul autoturismului, tot cetăţean egiptean, este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, instanţa dispunând pe numele acestuia măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Luni dimineață, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul egiptean A.M., în vârstă de 26 de ani, posesor al unui permis de şedere emis de autorităţile italiene.
Cu ocazia efectuării controlului specific asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au constatat că în portbagaj se aflau ascunşi, sub bagaje, doi bărbați.
Cei doi bărbaţi şi şoferul autoturismului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că doi sunt cetăţeni din Egipt, cu vârste de 17, respectiv 20 de ani, ambii fiind solicitanţi de azil pe teritoriul României.
Aceştia au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în ţări din vestul Europei şi nu deţineau documente valabile.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile pentru şoferul autoturismului.