Doctorul Virgil Musta despre importanța vaccinării anti-COVID: „Am avut forme severe la...

Doctorul Virgil Musta despre importanța vaccinării anti-COVID: „Am avut forme severe la pacienți trecuți prin boală, chiar dacă nivelul de anticorpi era încă bun”

2
DISTRIBUIȚI

Doctorul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a transmis, marți, un mesaj, prin intermediul grupului său de Facebook – City Doctors, Comunitate pentru Sănătate.

Medicul a precizat că este din nou un moment foarte greu pentru comunitatea noastră.

„Chiar dacă deocamdată resimt acest lucru în primul rând cei care se infectează și ajung la spitale cu forme severe de boală, numărul acestora a început să fie din ce în ce mai mare în ultimele zile și deja depășește capacitatea spitalelor. Iar aceasta nu este o glumă sau o exagerare!!! Ceea ce poate să urmeze ne va afecta deja pe toți (personal, pe membri ai familiei, pe prieteni sau cunoștințe), dacă nu contribuim fiecare dintre noi în perioada imediat următoare la scăderea transmiterii virusului, astfel încât să diminuăm cât mai mult numărul celor care se infectează și automat si numărul celor care ajung să necesite spitalizare. Mulți dintre dumneavoastră nu realizează încă în ce situație reală ne aflăm și faptul că suntem, din nou, în al 12-lea ceas. Din cauza contagiozității mari a tulpinei Delta, creșterea numărului de noi cazuri este mult mai rapidă acum față de celelalte trei valuri pandemice, astfel că, în decurs de mai puțin de o lună de zile, secțiile de terapie intensivă și secțiile Covid din spitale s-au umplut”, a transmis dr. Virgil Musta.

Medicul a mai precizat că, din observațiile concrete de până acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secțiile de terapie intensivă și mai ales în situația unei patologii importante asociate. Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală.

„Astfel că, la ora actuală, în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie V. Babeș Timișoara, la terapie intensivă sunt internați numai pacienți nevaccinați, iar pe secțiile Covid-19, 95% sunt pacienți nevaccinați, noi internând numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare. Însă, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelaște valuri pandemice și a formelor mai grave, nu putem externa pacienții atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri. Acum, Secțiile de Boli Infecțioase care internează cazurile Covid-19 sunt pline și lucrăm la capacitate maximă. Tocmai s-a deschis încă o secție de 34 de paturi în Clinica de Pneumologie, pentru forme severe de preterapie, dar și acestea se vor ocupa în circa două zile, iar alte posibilități de extindere nu avem. Celelalte spitale suport sunt și ele aproape pline, iar unele dintre acestea nu au posibilitatea să interneze forme severe, ci doar moderate, deoarece nu au capacitatea de a administra oxigen cu debit mare. În Italia, în urmă cu un an și jumătate, în momentul când sistemul sanitar a fost copleșit și nu au mai avut capacitate de internare, mortalitatea prin această boală a crescut de la 3-4% cât era în medie în acea perioadă, la peste 13%, ceea ce este foarte grav!!!”, atrage atenția medicul Virgil Musta.

Acesta a mai precizat că, potrivit statisticilor internaționale, din țările cu rata mică de vaccinare (cum suntem și noi), se poate ajunge ca 10% din cazuri să evolueze sever și peste 3% să decedeze. Aceasta înseamnă că la un număr zilnic de peste 7.000 de cazuri la nivel național, putem avea zilnic un număr de 700 cazuri care pot evolua sever și care ar necesita internare în secții specializate.

„Dacă nu facem ceva concret, pe ritmul actual de creștere, evaluările specialiștilor epidemiologi arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toți acei pacienți cu forme severe și critice? De fapt, la ritmul actual de cazuri noi si de cazuri grave, niciun sistem de sănătate din lume nu va putea face față. Oricât încercăm să mai creștem numărul de paturi, se vor epuiza și acestea foarte repede. Singura soluție viabilă este să reducem rapid rata de infectare în comunitate, altfel vom urma și noi exemplul tragic al Italiei, de la începutul pandemiei!!! În Timișoara și în Arad, cu ajutorul platformei Pandemic Controller ce conectează medicii de familie cu Spitalul «Victor Babeș» sau cu Spitalul Județean din Arad pentru a-i ajuta în tratarea pacienților rămași la domiciliu și prin proiectele «Oxigen pentru Timișoara» și «Respirăm împreună», prin care se oferă concentratoare de oxigen pentru acasă, mai putem salva și alte vieți, dar tot nu va fi suficient. Am prezentat toată situație pentru că este cât se poate de reală și puțini conștientizează gravitatea ei”, a spus medicul timișorean.

Dr. Virgil Musta a explicat motivele pentru care s-a ajuns aici: rata scăzută de vaccinare și renunțarea la respectarea unor măsuri minime de protecție din partea multora.

„Din toate statisticile internationale, în țările cu un procent mare de vaccinare (peste 60%) în special în rândul persoanelor vulnerabile, chiar dacă numărul de cazuri noi a fost (sau încă este) în creștere și acolo din cauza tulpinii Delta, numărul de pacienți cu forme severe sau critice este mult mai mic comparativ cu valurile anterioare, cât și numărul de persoane decedate.


Iar acesta este, de fapt, cel mai mare câștig, atât pentru cetățeni, cât și pentru sistemele medicale!!! Faptul că avem încă mult prea puține persoane protejate (prin vaccin sau boală și vaccin), în special în rândul bătrânilor sau al persoanelor cu factori de risc, suprapus cu renunțarea la aproape orice măsură de protecție peste vară (distanțare, mască, dezinfectare etc.) a reprezentat un teren mai mult decât favorabil pentru circulația foarte rapidă a variantei Delta la noi, cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri”, a detaliat doctorul.

„Poate vor spune unii că ei nu pățesc nimic, deoarece ei au trecut prin boală. Trebuie să le spun că nu sunt foarte bine protejați și că am avut forme severe la pacienți trecuți prin boală, chiar dacă nivelul de anticorpi era încă bun. Din datele de până acum, cei mai protejați s-au dovedit a fi pacienții trecuți prin boală și vaccinați, cât și cei netrecuți prin boală, dar vaccinați cu schemă completă, în sensul în care foarte rar fac forme severe și au risc foarte mic de deces. În aceste cazuri menționate mai sus, vă spun clar și răspicat: aveți risc foarte mic să faceți formă severă de boală sau de deces. Acesta este marele avantaj si cheia în această boală, poate fi diferența între viață și moarte! Nu înseamnă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală nu mai pot contacta din nou virusul sau că nu pot transmite virusul (chiar dacă în măsură mai redusă). În acest caz, așa cum explicam, pentru ei riscul unei forme grave este foarte mic, dar să nu uităm că dacă au în preajmă persoane nevaccinate (familie, prieteni, colegi de serviciu etc) cărora le transmit boala, pentru acestea riscul poate fi major!! Așadar, inclusiv persoanele trecute prin boală și/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecție (distanțare, mască) pentru a diminua circulația virusului și transmiterea lui, în special către cei nevaccinați. Este evident și încă o dovadă de responsabilitate și solidaritate!”, a spus medicul Virgil Musta.

Acesta a mai declarat că, în situația în care deja ne aflăm acum, cel mai important lucru, care poate ajuta la modul concret, este să încetinim cât mai repede și cât mai mult circulația și transmiterea virusului în comunitate, iar aceasta presupune câteva acțiuni la nivel personal, mai ales pentru următoarele 30 de zile, pentru fiecare dintre noi, prin conștientizarea situației grave în care ne aflăm (și care poate deveni dramatică) și prin responsabilizare personală, indiferent dacă suntem nevaccinați/vaccinați sau trecuți prin boală.

Iată ce recomandări are dr. Musta: evitați întâlnirile care nu sunt neapărat necesare, evitați locurile aglomerate de interior sau de exterior; purtați mască în toate locurile închise (aerisiți-le frecvent), cât și în cele deschise mai aglomerate și păstrați o distanță ce circa doi metri față de alte persoane; spălați-vă pe mâini și dezinfectați suprafețele la care au avut acces și alte persoane; dacă aveți simptome, cu atât mai important este să nu mergeți în comunitate, să vă testați, iar dacă testul este pozitiv pentru COVID-19, să luați imediat legătura cu medicul de familie; vaccinați-vă, dacă nu ați făcut-o până acum, este cea mai puternică armă pe care deja o avem la dispoziție, chiar dacă obținerea imunității după vaccinare începe să se formeze după 14 zile de la prima doza și devine protectoare după 1-2 săptămâni de la a doua doză. Cu cât mai repede, cu atât mai important pentru evitarea unor posibile forme grave ulterioare.

„Aș dori să mai insist pe un aspect foarte important: recunoașterea cât se poate de rapidă a simptomatologiei care poate sugera boala covid-19. Vă readuc aminte simptomele uneori banale, ca la o simplă răceală, care ar trebui să vă ridice semne de întrebare și să vă testați: durere în gât la înghițire, dureri de cap, de mușchi, de torace, febră sau subfebrilități, oboseală, tuse seacă, scaune diareice, vărsături. Boala evoluează în două faze: în prima săptămână cu semne ușoare, perioadă în care virusul se multiplică și se declanșează mecanismele imune. La circa 50% dintre persoanele infectate, boala se oprește în această fază, dar la ceillați 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanșează mecanisme patologice ce afectează plămânii și apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice. Dacă simptomatologia persistă peste șapte zile sau dacă, începând cu a șaptea zi de la apariția primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu asteptați până când nu mai puteți respira, ci trebuie să mergeți să fiți evaluați, într-un serviciu medical de specialitate și în funcție de aceasta să extindeți tratamentul. Nu asteptați ca saturația de oxigen să scadă sub 93%! Prezentarea tardivă la un centru medical este cel mai important factor ce duce la mortalitate în această boală. Nu asteptați ca boala să evolueze până la forma severă! Trebuie să acționăm acum pentru a încetini circulația virusului în comunitate! Nu pierdeți timpul! Domnul să ne ajute să trecem cu bine și peste acest al patrulea val și poate învățăm din ce în ce mai mulți dintre noi ce trebuie să facem să nu mai trecem prin alte valuri de o asemenea amploare! Numai împreună vom reuși!”, a mai transmis dr. Virgil Musta prin intermediul rețelei de socializare.

2 COMENTARII

  1. „Nu înseamnă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală nu mai pot contacta din nou virusul sau că nu pot transmite virusul (chiar dacă în măsură mai redusă)” – pe langa faptul ca MINTI, nici nu vrei sa spui cu cat e mai redusa. pentru ca stii ca minti.

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.