Fostul director al Apelor Române Banat, trimis în judecată pentru achiziții „cu...

Fostul director al Apelor Române Banat, trimis în judecată pentru achiziții „cu dedicație”

2
DISTRIBUIȚI

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că Ervin Luci, la data faptei director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, în prezent director adjunct în aceeași instituție, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Acesta este acuzat că a făcut mai multe achiziții directe, fără licitație, prin divizarea unui contract în mai multe părți cu valori suficient de mici pentru ca licitația să nu mai fie necesară.

Alături de acesta, în același dosar au mai fost trimiși în judecată, pentru complicitate, Maria Aurica Gal (la data faptei director economic), Vasile Sîrbu (consilier juridic), Gabriela Olivia Mangu (angajat al Biroului Achiziții din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor) și Simona-Elena Vrășmaș (economist în cadrul Biroului Achiziții SGA Timiș).

„Inculpatul Luci Ervin, în calitate de director al ABA Banat, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat, fără o necesitate reală, efectuarea mai multor achiziții directe de produse (echipamente de protecție, scule și materiale sanitare), de la o societate comercială agreată, la prețuri supraevaluate.


În demersul său infracțional, ce ar fi avut loc în perioada mai – iulie 2013, inculpatul Luci Ervin ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care au avizat documentele justificative ale achizițiilor. Concret, achizițiile respective, în valoare totală de 599.332 lei, au fost posibile deoarece, prin acțiunile lor, inculpații ar fi divizat un contract în mai multe părți distincte, cu valori mai mici, pentru a evita aplicarea procedurilor de organizare a licitației publice. A.B.A. Banat ar fi plătit în mod nejustificat pentru aceste achiziții suma de 599.332 lei (inclusiv TVA), sumă ce reprezintă prejudiciu adus bugetului instituției publice, întreaga cheltuială fiind efectuată fără bază legală. Corelativ, ca urmare a încheierii și derulării cumpărărilor directe susmenționate s-ar fi creat pentru societatea agreată un folos nepatrimonial necuvenit în valoare de 207.731 lei (inclusiv TVA). În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cei cinci inculpați. Conducerea ABA Banat a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Oamenii legii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

2 COMENTARII

  1. O vrajeala marca DNA in principal si serviciul teritorial Timisoara in secundar. Specific activitatii acestei institutii care se face ca nu vede marile infactiuni si se duce pe fenta dupa gainarii. Asta in conditiile in care tot ce s-a cumparat acolo era necesar si s-a consumat. Un rest din asa zisul prejudiciu s-a si recuperat pe cale administrativa. Deci unde e penalul anuntat ca pe o mare victorie? Intre timp poate ne anunta marele DNA ce s-a intamplat cu dosarul cu anveloparea, dosarul cu fosta casa de oaspeti, achizitiile UNIFARM, transferul de pamant pe ruta Gera-Felneac, etc. Ne povesteste si noua cum si-au facut unii de pe acolo livezi de pomi fructiferi s.a. Hai mai baieti voi chiar nu puteti fi seriosi deloc?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.