Licitație reluată pentru platforma digitală a CJ Timiș. Valoarea maximă acceptată pentru...

Licitație reluată pentru platforma digitală a CJ Timiș. Valoarea maximă acceptată pentru oferte a fost mărită

1
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a reluat licitația publică prin care și-a propus să găsească o firmă specializată în tehnologia informației, care să creeze și să implementeze o platformă digitală la nivelul instituției. Asta, după ce într-o primă încercare nu s-au depus oferte.

Cerințele au fost adaptate în urma feedback-ului primit. Astfel, acum se acceptă, de exemplu, și soluții „open source”. În schimb, nu s-a renunțat la prevederea conformă căreia firma contractată trebuie să predea accesul la codul sursă.

Platforma va avea ca scop optimizarea procedurilor administrative din cadrul Consiliului Județean Timiș, prin transpunerea în mediu digital a informațiilor, fluxurilor și documentelor utilizate în activitatea curentă. Astfel, se va introduce un mod de lucru „paperless”, permițând inițierea și circulația documentelor semnate digital, cât și arhivarea lor în centrul de date al instituției.

Caietul de sarcini prevede întregul proces, de la analiza cerințelor, proiectare, codare, integrare, testare, instalare, configurare, până la punerea în funcțiune și instruirea personalului, precum și furnizarea serviciilor de mentenanță în perioada de garanție.

De asemenea, platforma va constitui o parte din componenta back office pentru portalul instituției, permițând interacțiunea cu cetățenii, mediul de afaceri, organizații non-guvernamentale, precum și alte instituții publice.

„Am decis flexibilizarea cerințelor, fără a face rabat la calitatea serviciilor.


Am prezentat un caiet de sarcini complex, am cerut mult, dar consider că prețul oferit este corect. Știm că sunt lucruri care probabil nu s-au mai făcut într-o instituție publică, de aici și reticența companiilor de profil, dar îi asigur că la Consiliul Județean vor găsi un partener onest, competent, care să-i sprijine în implementarea platformei”, a spus administratorul public al județului, Marian Constantin Vasile.

Cei interesați pot consulta caietul de sarcini pe platforma de licitații publice www.e-licitatie.ro. Ofertele pot fi depuse până în 15 noiembrie, iar valoarea maximă acceptată este de 1,05 milioane lei, cu TVA inclus, cu 300.000 de lei mai mult față de prima licitație.

Din momentul în care firma câștigătoare va începe lucrul, va avea la dispoziție 338 de zile calendaristice pentru a duce la bun sfârșit contractul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.