A devenit deja o tradiţie ca printre cele mai importante evenimente de afaceri ale anului să se numere Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, care a ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție.
Laureații se stabilesc conform unei metodologii unice la nivel național, cu criteria de eligibilitate ce țin de activitatea desfășurată în exercițiul financiar precedent.
Clasamentul pentru anul 2020 reunește 11.214 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 33.995 care au depus bilanţul contabil în termen legal. Dintre acestea, sunt evidenţiate 1.793 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe șapte domenii de activitate, grupe şi clase de mărime. Totodată, 160 de firme care s-au clasat pe unul din primele trei locuri în ultimii zece ani sunt distinse cu Trofeul de Excelenţă. La fel ca la edițiile precedente ale evenimentului Topul Firmelor, CCIA Timiș acordă premii și distincții speciale pentru realizări de excepție în diferite domenii de activitate.
În actualul context pandemic, ceremonia de premiere a companiilor se va filma în perioada 25-29 octombrie, când, în intervalul orar 11:00 – 16:00 firmele laureate sunt așteptate la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT pentru înmânarea premiilor în cadru festiv, momentul urmând a fi filmat pentru fiecare laureate în parte.
Evenimentul integral va fi transmis în premieră în data de 19 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, pe un post regional de televiziune, pe platformele on-line și paginile de facebook ale partenerilor media, pe paginile de Facebook ale CCIAT și CRAFT și pe site-ul evenimentului, www.top.cciat.ro.
Totodată, în zilele care urmează evenimentului, vor fi transmise știri și imagini din seara galei, pe posturi regionale și naționale de televiziune.
Informații suplimentare pe site-ul evenimentului pot fi găsite pe www.top.cciat.ro iar topul integral cu firmele clasate poate fi consultat online la adresa http://top.cciat.ro/top.php.