În general, acasă este un loc sigur. Cu toate acestea, trebuie să fim realiști: riscuri apar peste tot și oricând. Iată câteva statistici din Statele Unite:
- O casă este spartă de hoți la fiecare 23 de secunde
- Din 2013 până în 2017, aproximativ 2.600 de civili au murit anual în incendii iscate la domiciliu
- Cele mai multe accidente au loc acasă și includ căderi si loviri mortale sau otraviri accidentale
Vestea bună este că, încorporând câteva sfaturi și ajutându-te de dispozitive eficiente și smart te poți simți în siguranță, atât de pericolele din exterior, cât și cele care pândesc în interiorul casei. În articolul de azi dorim să-ți prezentăm o listă scurtă, dar sigură de dispozitive cu ajutorul cărora să ai grijă de familia ta în fiecare zi.
Tehnologia face bine. De ce să nu te ajuți de ea?
- Sisteme de alarmă inteligente
Un mare bonus pentru siguranța casei tale este sa-ți instalezi un sistem de alarmă smart, numit și sistem antiefracție. Dar ce este acesta? Un ansamblu de echipamente electronice, toate interconectate, cu scopul de a detecta și notifica proprietarul, dacă intruși sau evenimente suspecte apar în zonă. Dispozitivul este perfect pentru apartamente, duplexuri, case sau vile.
Inclusiv, pentru spațiul în care îți desfășori afacerea. Sistemele antiefracție se folosesc și pentru siguranța exteriorului. Au posibilitatea de detecție imediată în caz de incendiu a fumului sau a gazelor și beneficiază inclusiv, de detecție împotriva indundațiilor.
- Set videointerfon
Un set de videointerfon este absolut necesar. Atât pentru cei care locuiesc la bloc, cât și pentru cei care stau la casă. Filtrarea musafirilor care îți calcă pragul, poftiți sau nepoftiți, contează. Și contează enorm!
De fapt, videointerfonul este dispozitivul numărul unu pe care micile comunități îl folosesc cu scopul de a combate infracționalitatea. Un videointerfon te ajută live să vezi cine te caută. Iar dacă nu ești acasă poți monitoriza domiciliul și traficul din fața ușii, direct de pe smartphone. Simplu, nu?
Cu ajutorul telefonului conectat la videointerfon, deschizi ușa copilului care și-a uitat acasă cheia sau persoanei care se ocupă de curățenie. Iar dacă ai cuplat videointerfonul cu un sistem de supraveghere poți înregistra activitatea din fața casei, stocând datele pe server, și în caz de incident să le poți folosi.
- Sistem porți batante
Dispozitivele de automatizare porți batante sunt din ce în ce mai accesibile în prezent. De fapt, este modelul de porți cel mai folosit la noi în țară. Siguranța este bineînțeles, motivul numărul unu pentru care un utilizator folosește acest gen de dispozitiv. Iată alte trei argumente pro porți batante:
- Preț accesibil
- Reduce riscul de infracțiuni și spargeri de imobile
- Sporește confortul utilizatorului