Fetița găsită moartă în Arad, ucisă de iubitul mamei. A dat-o cu...

Fetița găsită moartă în Arad, ucisă de iubitul mamei. A dat-o cu capul de pereți pentru că era prea agitată

0
DISTRIBUIȚI
Sursa foto: aradon.ro

Principalul suspect în cazul fetiței ucise, al cărui trup neînsuflețit a fost aruncat pe un teren viran din Arad și incendiat, și-a recunoscut vina. În primă fază, tânărul de 23 de ani le-a povestit anchetatorilor că ar fi găsit-o pe micuță moartă în baie, a intrat în panică și a vrut să scape de cadavru.

„Iniţial, cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor.


A declarat doar că la un moment dat, în cursul zilei de sâmbătă a auzit un zgomot în baie, observând că victima era căzută pe gresie, în exteriorul vanei. Apropiindu-se de copil a constatat că fetiţa nu are puls, aşa încât s-a speriat şi s-a gândit să scape de cadavru, pe care l-a înghesuit într-un geamantan, a apelat o firmă de taximetrie şi, deplasându-se cu un taxi în cartierul Bujac, din municipiul Arad, unde, după ce a ajuns în zona cimitirului, a lăsat cadavrul într-o zonă cu vegetaţie mai stufoasă, plecând apoi de la faţa locului”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Ulterior, suspectul a revenit asupra declaraţiei, recunoscând că a ucis-o pe micuță Acesta a declarat că a lovit-o pe fetiță cu capul de perete pentru că era agitată și voia să se joace, conform newsar.ro. În acest timp, a transmis aradon.ro, mama fetiței era internată la spital, unde tocmai născuse un băiețel. Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.