Astăzi a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanți ai Primăriei Timișoara, ai Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), Gărzii de Mediu Timiș, RETIM, reprezentanți ai Poliției Locale Timișoara și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș.
„Când vine vorba despre rata de colectare selectivă a deșeurilor se observă clar o mare diferență între zonele cu blocuri și cele cu case.
Dacă în zonele de case, unde deșeul reciclabil se colectează din saci transparenți, media procentului de deșeu recilclabil conform este de aproximativ 88%. În zonele de blocuri, unde deșeurile reciclabile se colectează din recipiente netransparente – pubele galbene, media procentului de deșeu reciclabil conform ajunge cu greu la 42%. Încercăm să găsim soluții pentru a crește gradul de deșeuri reciclabile conforme în Timișoara, dar și în tot județul Timiș. Colectarea selectivă trebuie să înceapă acasă – fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a colecta corect deșeurile. Fără un efort personal, oricât de multe ședințe de lucru facem noi nu avem cum să găsim soluții magice, pentru că la final ține de fiecare dintre voi dacă și cum vrem să facem pași înainte spre un județ tot mai curat și civilizat”, sunt concluziile întâlnirii, transmise de Cristian Moș, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.