Atmosferă tristă la spectacolul de an nou din centrul Timișoarei

Atmosferă tristă la spectacolul de an nou din centrul Timișoarei

11
DISTRIBUIȚI

Câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Libertății cu câteva ore înainte de trecerea în noul an pentru a vedea spectacolul organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara – „Povestea celor două piane”.

Chiar dacă performanța muzicală a celor doi pianiști Cari Tibor și Teo Milea și a celorlalți instrumentiști a fost una de remarcat, publicul nu a fost prea încântat de spectacol. Acordurile muzicale, pe alocuri cu tente melancolice, se potriveau ca nuca-n perete cu atmosfera obișnuită pentru petrecerile de revelion.


La un moment dat, după un moment solo al lui Cari Tibor, Teo Milea le-a cerut celor din piață ”hai, aplaudați că încă sunt gratis” după o primă repriză de aplauzele anemice.

La ora 22,00, spectacolul s-a încheiat, timișorenii plecând spre case sau prin restaurante ca să sărbătorească noul an, acompaniați de câte un bubuit de petardă, aruncată pe străzile din apropierea pieței.

 

 

11 COMENTARII

  1. Sunt mult mai timisorean decat Fritz… odata ca sunt nascut aici, apoi si ca timp – el s-a stabilit aici cand eu deja eram timisoarean de ceva vreme… (a venit ca oltenii mai sus mentionati, doar ca venea din vest, nu din sud sau est). Dar asta nu conteaza!
    Ce conteaza: ca nu intelege nevoile si dorintele cetatenilor Timisoarei (olteni sau banateni, ca nici asta nu conteaza), ca nu pare sa inteleaga nici cu ce se mananca administrarea unui oras… dar mi se pare ca nici cat pricepe nu e capabil sa realizeze! Dar ca si Robu, este narcisist, doar cum zice el se face, el stie mai bine ca expertii si… ca oricine de fapt. Se vede cu succesul nemasurat al coltermului…
    Oricum, prea putin m-a afectat tristetea cu pianele, ca am plecat in alta parte 🙂 Iar aici au fost si artificii, a fost si veselie… (si culmea, imi place pianul, dar nu de Revelion!)
    Inchei asa: am votat sa-l dau jos pe Robu (deci da, am votat Fritz) si acum imi cam pare rau. Dar nu-mi fac nici o grija… Fritz pica!

    • o sa pice. dar din păcate, daca pica la termen, pana pica, el si acolitii lui vor distruge orasul asta din temelii, eventual si satele învecinate prin graniță, ca am vazut ca au ceva si cu alea. mi-a placut aia cu „a venit ca un oltean dar din vest”. n-am nimic cu oltenii, ca sa fim înțeleși, si o zic pe aia clasica, orice pădure are uscaturi. inclusiv pădurea nemțească

  2. Fritz sa iti iei tot nemu in polla ,,,nea depasit Vasluiul la atmosfera de revel….ai venit in mortii mati sa ne aduci prosteala din germania unde toti de sarbatori se ascund in spatele usilor pentru a economisi un cent unde te torn te bat de te caci pe tine

  3. Cel mai bun primar, superb recitalul. Lăsând la o parte gluma, cred ca ar trebui sa dezmorțească puțin atmosfera, nu e chiar asa mare tristețea în Tm. Putea sa pună luminițe în piețele centrale, pe bulevardele principale, nu costa o avere din bugetul local, plus, creste semnificativ bună dispoziție și atmosfera de sărbătoare. Suntem oameni, nu mașinării. Am străbătut tara în perioada sărbătorilor, iar orașe de talie mica au o atmosfera superba, festiva. Primăria are o atitudine prea robotizata, lipsita de empatie fata de cetățeni în ultima perioada. Cam torata atmosfera prin Tm in ultima perioada, pandemia nu e o scuza, chiar dacă asa vi se pare. Luminițele nu omoară pe nimeni, un brad, o muzica festiva, sa fim seriosi.

Dă-i un răspuns lui z.n Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.