Cercetările începute de mai mulți ani de către arheologi ai Complexului Muzeal Arad, ai Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca al Academiei Române și ai Universității „Goethe” din Frankfurt au continuat și în acest an, pentru a mai desluși câteva din numeroasele mistere ale fortificației de la Sântana-Cetatea Veche.
Potrivit arheologului arădean Victor Sava, cercetările au elucidat în primul rând vechimea acestui important sit arheologic cu patru sisteme de fortificare, care include o suprafață de peste 130 de hectare, și a căror construcție a început cu aproape 3.500 de ani în urmă. Măsurătorile geofizice indică o așezare prosperă, în care existau numeroase clădiri de diferite mărimi, ridicate pe stuctură de lemn și lut. Fortificația de la Sântana se remarcă însă și prin numeroasele artefacte descoperite aici de-a lungul vremii, printre care mărgele de sticlă albastră și verde, provenite probabil din zona de est a Mediteranei, sute de unelte, arme și podoabe confecționate din bronz sau podoabe de aur descoperite într-un inventar funerar, așezarea fiind considerată de specialiști drept unul din cele mai importante centre ale epocii bronzului din Europa.
După două secole de viață înfloritoare, fortificația a fost asediată și distrusă în secolul al XIII-lea î. Ch., urmele unei dramatice bătălii fiind evidențiate de cercetările arheologice. Numeroasele arme – proiectile de praștie din lut, vârfuri de săgeți și lănci de bronz – descoperite în preajma sistemelor de fortificare, precum și rămășițe umane cu urme de traume fizice găsite în șanțurile de apărare și sub palisadele arse, ori toate clădirile cercetate și sistemele de apărare care prezintă urme ce indică arderea lor, sunt tot atâtea dovezi că cetatea a avut un sfârșit violent, fiind plauzibilă ipoteza că întreaga așezare a fost devastată de un cumplit incendiu.
Săpăturile din ultimii cinci ani s-au axat pe scoaterea la lumină a impresionantelor fortificații, vizibile și astăzi pe teren, dar și pe cercetarea celei mai mari clădiri – o suprapunere de patru clădiri în cele două secole de existență a fortificației – cea mai mare, care este și cea mai nouă, având o suprafață de aproximativ 1.700 de metri pătrați.
În acest an a fost dezvelită și o parte din clădirea cea mai veche, cu pereți ridicați din lemn și lut, care ocupa în jur de 350 metri pătrați, una din podelele de lut fiind decorată cu un frumos ornament geometric. În interiorul acesteia, au fost descoperite numeroase artefacte și alte urme care sunt mărturia unei activități intense desfășurate aici.
Descoperirile de la Sântana, unde existența fortificației a fost semnalată cu mai bine de două veacuri în urmă, atrăgând atenția istoricilor de atunci prin dimensiunile sale, arată că cetatea a fost contemporană cu civilizația miceniană descrisă de Homer în „Iliada” și „Odiseea”, ea dobândind supranumele de „Troia” Aradului.
Săpăturile de la Sântana sunt de o mare importanță pentru această parte a Europei, căci aici s-a aflat una din cele mai mari și impunătoare cetăți preistorice care a aparținut epocii bronzului târziu, și care, foarte probabil, controla defileul Mureșului și resursele Munților Apuseni. Alte fortificații puternice din acea epocă sunt cele de la Cornești sau din estul comitatului Békés, aflate la o distanță de câteva zeci de kilometri de Sântana.
Foto: Nelu Scripciuc
